O grupare criminală specializată în punerea în circulaţie a banilor falşi a fost reținută în flagrant delict în ziua de 21 martie curent, la intersecţia străzilor A. Puşkin şi Columna. Astfel, forţele de ordine au imobilizat şi reţinut trei bărbaţi cu vârstele cuprinse între 31 şi 36 de ani, originari din raionul Vulcăneşti, angajaţi la un birou de traduceri din Capitală.
În cadrul percheziţiilor autorizate, asupra lor poliţiştii au depistat valută străină în sumă de 10.000 de euro cu semne evidente de falsificare. Conform informaţiilor speciale acumulate, bănuiţii urmau să vândă cei 10.000 de euro în schimbul a 4.000 de euro veridici.
La faţa locului bancnotele cu nominalul de 50 de euro au fost sigilate şi expediate la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP al MAI, pentru a fi supuse unor expertize speciale. Ulterior au fost descinse percheziţii autorizate şi la domiciliile banuiţilor, unde au fost depistate şi ridicate probe ce ar demonstra complicitatea acestora la falsificarea şi punerea în circulaţie a banilor falşi. Totodată a fost ridicat aparataj tehnic care ar fi fost utilizat la fabricarea bancnotelor false.
Documentarea şi monitorizarea membrilor grupării de către poliţişti s-a desfăşurat pe parcursul lunii curente, imediat după ce angajaţii unei banci comerciale au depistat o bancnotă cu nominalul de 50 de euro falsă şi au informat poliţia. Până în prezent au fost acumulate probe veridice ce ar demosntra în instanţa de judecată complicitatea persoanelor reţinute. Totodată sunt demarate ample acţiuni de investigaţii în contexul elucidării tuturor circumstanţelor de punere în circulaţie a banilor falşi, precum şi identificarea altor complici ai grupării criminale.
Bănuiţii sunt cercetaţi penal în stare de arest pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false. Potrivit legislaţiei penale în vigoare, ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.