Hackerii au sustras 100 de milioane de dolari dintr-un cont deschis de Rezerva Federală din New York

hacker-1445002474

Banca Centrală din Bangladesh a cerut entităţilor bancare naţionale să-şi sporească măsurile de securitate cibernetică după ce aproximativ 100 de milioane de dolari dintr-un cont pe care-l avea deschis la Rezerva Federală (Fed) din New York au fost sustraşi printr-o acţiune de piraterie informatică.

„Am cerut tuturor băncilor din Bangladesh să-şi consolideze barierele de control ale accesului (la conturi), după cel mai mare caz de atac cibernetic pe care l-am suferit în istoria noastră”, a declarat un oficial al Băncii Centrale din Bangladesh. Această entitate a anunţat anterior că hackeri, posibil chinezi, au sustras pe 5 februarie circa 100 de milioane de dolari dintr-un cont deschis la Fed, din această sumă 81 de milioane de dolari fiind plasaţi în Filipine, iar diferenţa de circa 19 milioane în Sri Lanka, notează Agerpres.

„Investigaţia este în desfăşurare. Căutăm fondurile cu ajutorul autorităţilor filipineze”, a mai spus oficialul citat, precizând totodată că banii transferaţi în Sri Lanka au fost între timp recuperaţi. În plus, hackerii au mai încercat, fără succes, să sustragă încă 870 de milioane de dolari. Rezerva Federală americană a respins deocamdată posibilitatea unor falii de securitate în sistemele ei informatice, dar Banca Centrală a Bangladeshului a anunţat că intenţionează să o acţioneze în judecată.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine