(foto) Legende urbane ediția III: Tainele Parcului Alunelul, Hotelului Național și nu doar

1
Foto:Photo Credit: oldchisinau.com

Fiecare oraș care se respectă are mai multe legende. Chișinăul este un astfel de oraș. Locurile pe care le vedem zilnic pot fi pline de mister. Pentru a cunoaște mai bine urba, echipa #diez dorește să readucă din umbră mai multe povești și mituri despre Chișinău, or fiecare legendă reprezintă o anumită reflectare a realității.

Legenda urbană despre Parcul Alunelul

Deși Parcul are o denumire inocentă, acest loc trezește sentimente confuze. Există câteva mărturii ale locuitorilor din apropierea acestui loc care susțin că locul este unul dintre cele mai sinistre din Capitală. Parcul Alunelul a fost fondat în anii ’60. Ca și multe alte locuri cu o reputație mai proastă, acesta a fost întemeiat pe locul unui cimitir. De data aceasta, e vorba despre cimitirul evreiesc vechi. O parte a acesui cimitir a fost mutată în partea de sus a parcului, în cimitirul nou. Celelalte rămășițe s-au pierdut, pentru că totul a fost pur și simplu demolat. Mai mulți vizitatori ai acestui spațiu verde susțin că de câte ori îl vizitează se confruntă cu probleme de sănătate. Oamenii explică acest lucru prin faptul că aici ar persista o aură negativă, deoarece încă din anul 1961 pe acest teren s-au construit corturi de tenis și câteva case de locuit. Acest lucru ar fi o lipsă de respect față de locul în care începând cu 1812 erau îngropați evreii.

 

Photo Credit: ecology.md
Photo Credit: zdg.md
Photo Credit: orasulmeuchisinau.md

Legenda urbană despre Hotelul Național

Hotelul Național este părăsit de mai mulți ani și în această perioadă a reușit să capete o faimă proastă ca majoritatea locurilor părăsite. Câțiva doritori de senzații tari, care au pătruns în interiorul edificiului, susțin că au auzit mai multe râsete. Atmosfera sinistră te întâmpină încă de la intrarea în hotel, de aceea nu este de mirare că, coridoarele lungi, părăsite îi sperie pe toți vizitatorii acestuia. Deși existența acestor sunete nu poate fi demonstrată, Hotelul Național rămâne a fi un loc sinistru chiar în inima Capitalei. Bijuteria Chișinăului de altădată, acum s-a transformat într-un schelet.

 

Photo Credit: timpul.md

Legenda urbană despre clădirea fostului gimnaziu de fete al Iuliei von Gheiking

O altă legendă urbană circulă prin oraș despre clădirea fostului gimnaziu de fete al Iuliei von Gheiking. Acesta este un monument de arhitectură legendar, dar care ascunde multe mistere. Clădirea a fost construită în anii 90 ai secolului al XIX-lea. Din 1892 a fost sediul gimnaziului pentru fete fondat de baroana Iulia A. von Gheiking, iar din 1918 a funcţionat liceul A. Donici. La sfârşitul anilor 30 a fost o parte componentă a liceului industrial. În perioada postbelică aici s-a aflat sediul Sovietului Comisarilor Norodnici ai RSSM, apoi – şcoala medie nr. 5.

Mai multe voci susțin că liceul a fost construit pentru educarea elitei aristocratice. Despre această clădire legendele spun că la începutul sec. XX mai mulţi lucrători s-ar fi spânzurat aici, iar clădirea a fost cuprinsă de flăcări.

În acea perioadă și-ar fi pierdut viața mai mulți servitori, dar și proprietara, baroneasa Iulia von Gheiking. Se spune că din ruinele clădirii se aud zgomote şi strigăte, iar dacă te reţii după miezul nopții, poţi da ochii cu fantoma baronesei în copacul din fața clădirii.

 

Photo Credit: ciofilm.md
Photo Credit: ziarulnational.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine