(video) Medici stomatologi, consumatori şi vânzători de amfetamină

20160303_124904-700×352

Forțele de ordine au deconspirat şi destructurat o grupare criminală specializată în traficul de droguri în proporţii deosebit de mari pe teritoriul Capitalei. Operaţiunea de reţinere a figuranţilor a avut lor în flagrant delict în momentul când intenţionau să pună în circulaţie droguri de tip amfetamină.

Activitatea criminală a celor patru membri a fost monitorizată şi documentată de către poliţişti, timp de aproximativ două luni de zile. Indivizii s-au dovedit a fi domiciliaţi în Capitală, cu vârstele cuprinse între 31 şi respectiv 53 de ani, dintre care doi bănuiţi sunt de profesie medici stomatologi.

Potrivit informațiilor acumulate până în prezent, capul grupării criminale s-a dovedit a fi bărbatul de 53 de ani, care asigura transportarea substanţelor narcotice sub formă de lichid prin contrabandă din Belgia. Tot el avea rolul de a le prepara şi transforma în droguri de tip amfetamină. Procesul dat avea loc într-o încăpere bine camuflată prin tavanul de la bucătărie.

În cadrul perchezițiilor autorizate şi desfășurate la domiciliile lor, poliţiştii au depistat substanţe narcotice de tip amfetamină în cantitate de aproximativ un kilogram. Totodată, au fost ridicate doze pregătite pentru vânzări, depistate asupra bănuiților în timpul reţinerii. Aceştia cereau pentru o doză de droguri de la potențialii consumatori bani în sumă de 300 de lei.

Ulterior, poliţiştii au depistat şi ridicat mijloace financiare obţinute în urma vânzărilor în sumă de 4.000 de dolari SUA, 1.000 de euro şi 10.000 de lei, păstraţi la o bancă comercială din Capitală. La fel au fost găsite telefoanele mobile cu care asigurau legăturile între ei, atunci când realizau drogurile, precum şi mijloace financiare marcate, transmise sub controlul ofiţerilor de investigaţii.

Toate drogurile au fost sigilate şi expediate în laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor obligatorii.

Actualmente, cei patru bănuiţi sunt cercetaţi penal în stare de arest, pentru traficul de droguri în proporţii deosebit de mari şi contrabandă. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.

Poliţia Capitalei continuă investigaţiile în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor precum şi identificarea altor complici ai acestui grup criminal.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine