Doar patru din cei nouă candidați la șefia BNM au fost intervievați

BNM2_new_noi

Patru din nouă candidaţi la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei au fost intervievaţi de membrii Comisiei speciale de selectare a candidatului. Preşedintele Comisiei, deputatul Ştefan Creangă, a spus că cei intervievaţi sunt demni de a fi propuşi la această funcţie. Alte cinci interviuri urmează să aibă loc astăzi, 2 martie, transmite IPN.

Ştefan Creangă a comunicat că au fost intervievaţi Roman Cernâşev, Serghei Melnik, Gheorghe Dimitrov şi Sergiu Iachim. „Membrii Comisiei au reuşit să formuleze întrebările. Fiecare candidat a avut posibilitatea să facă o prezentare a viziunii sale în ceea ce ţine de sistemul bancar, politicile monetare etc. S-a discutat despre politicile macro şi micro economice. Am vorbit şi despre apartenenţa politică. Am avut răspunsuri pe măsura aşteptărilor”, a comunicat preşedintele Comisiei.

Urmează intervievarea a încă cinci candidaţi: Vadim Brânzan, Sergiu Cioclea, Valeriu Chiţan, Victor Timotin şi Vladimir Munteanu, iar rezultatul final urmează a fi anunţat astăzi, către ora 15.00.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine