(foto) Istoriile nespuse ale unuia dintre cele mai mari beciuri din lume, prezentate într-o publicație inedită

DSC_9831
Foto:Photo Credit: Dinu Bubulici

Oameni de vază, vin și lansare de carte. Acestea au fost elementele esențiale ale serii de joi, atunci când, directorul general al Combinatului Cricova, Valentin Bodiul, a lansat cartea „Cricova – destinul meu”. Publicația povestește tainele vinificației moldovenești, istoriile nespuse din beciurile de la Cricova, dar și informații despre generații întregi de vinificatori.

Valentin Bodiul are o activitate de peste 45 de ani în domeniul vinicol și viticol, dintre care, 29 în calitate de director al Combinatului de Vinuri „Cricova”. La nivel de țară, Combinatul este unic, experiența acumulată de el este de neprețuit, iar istoria lui are un caracter de excepție. În anul 2003, întreprinderea a fost declarată prin lege obiect al patrimoniului cultural-național al Republicii Moldova. Istoria, experiența și oamenii care au contribuit la dezvoltarea combinatului, l-au motivat pe Valentin Bodiul să scrie o carte, în care să sintetizeze și să prezinte publicului larg principalele repere ale dezvoltării, maturizării și ascensiunii Combinatului.

wzcmE

Valentin Bodiul, directorul general al Combinatului Cricova

Sper ca această carte să fie un martor al epocii. O epocă a marilor schimbări și aspirații, a speranțelor. Publicarea acestei cărți este o încercare de a atrage atenția societății, dar și a guvernanților asupra problemelor cu care se confruntă ramura viti-vinicolă. Sunt convins că anume această ramură se poate și trebuie să creeze valoare adăugată, iar în ea să fie implicați o mulțime de oameni.

 

La prezentarea cărții „Cricova – destinul meu” au participat reprezentanți ai administrației publice din Republica Moldova, ai mediului academic, oameni de afaceri și reprezentanți ai misiunilor diplomatice. Aceștia l-au felicitat pe autor, arătându-se impresionați de măiestria cu care a scris.

 

wzcmEMircea Snegur, Primul Președinte al Republicii Moldova

Cartea este și martorul ocular al evenimentelor care s-au petrecut pe parcursul a circa 50 de ani din istoria modernă a țării. Perioada, care a inclus în sine trecerea de la o formație economico-socială la alta, prețul, tributul pe care îl plătește societatea în acest context. Incontestabil este că autorul și-a expus viziunile ca om al cetății, adică ca cetățean al Republicii Moldova cu o poziție civică fermă, fie chiar și uneori subiectivă.

 

 

În cadrul evenimentului, pe lângă aprecieri și cuvinte de laudă, Valentin Bodiul a primit medalia „Dimitrie Cantemir”, care i-a fost înmânată de Gheorghe Duca, Președintele Academiei de Științe a Moldovei. Duca a declarat că autorul, care este doctor în economie, ar putea candida deja la funcția de doctor habilitat, cel mai înalt grad științific. Totodată, fostul Președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, și-a relevat amintirile sale legate de Cricova, acestea datând încă de acum cinci decenii.

 

wzcmE

Petru Lucinschi, al doilea Președinte al Republicii Moldova

O mare parte a biografiei mele este legată de acest combinat. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când am venit prima dată la Cricova. De când țin minte eu, orice personalitate marcantă care venea în Moldova era adusă să viziteze Cricova. Combinatul nu este doar un centr de producere a vinului, ci este centrul de cultură a vinului, acest titlu fiind pe bună dreptate.

 

 

 

Cartea „Cricova – destinul meu” a ieșit de sub tipar la editura Litera, fiind editată într-un tiraj de 2.000 de exemplare. În curând, aceasta va fi disponibilă în librării și în magazinele de firmă Cricova.

 

Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Valentin Bodiul Photo Credit: Dinu Bubulici
Valentin Bodiul Photo Credit: Dinu Bubulici
Înmânarea medaliei „Dimitrie Cantemir” Photo Credit: Dinu Bubulici
Înmânarea medaliei „Dimitrie Cantemir” Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici

Pe lângă festivitatea de lansare a cărții „Cricova – destinul meu”, invitații au mai avut parte de o mică excursie prin labirinturile pivniței, dar și de o degustație de vinuri și un fourchette.

 

Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Photo Credit: Dinu Bubulici
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine