Iată după ce criterii vor fi evaluați cei 9 candidați la funcția de Guvernator al BNM

BNM2_new_noi

Criteriile de evaluare a candidaților la funcția de Guvernator al Băncii Naționale Moldovei au fost aprobate astăzi în cadrul ședinței Comisiei de concurs, condusă de Ștefan Creangă, Președintele Comisiei economie, buget și finanțe. La ședință a participat și Președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Principalele criterii în baza cărora vor fi evaluați candidații sunt independența politică, experiența în activități bancare de bază, experiența în top management, viziunea cu privire la dezvoltarea sectorului bancar din Republica Moldova.

Punctajul maxim care poate fi acumulat de un candidat este de 100 de puncte, distribuite în funcție de relevanța criteriilor.

Președintele Comisiei de concurs, Ștefan Creangă, a menționat că toți cei nouă candidați au fost admiși pentru proba interviului. „S-a stabilit că marți, 1 martie curent, vom avea interviuri cu trei candidați prin intermediul mijloacelor de comunicare online, iar alți patru candidați se vor prezenta personal la interviu miercuri, începând cu ora 09.00. Doi candidați urmează să precizeze modalitatea de intervievare”, a declarat Ștefan Creangă.

Parlamentul a lansat la 12 februarie curent un nou concurs de selectare a candidatului la funcția de Guvernator al BNM. Pentru concurs și-au depus dosarele nouă candidați: Roman Cernîșev, Vadim Brînzan, Sergiu Cioclea, Serghei Melnik, Valeriu Chițan, Victor Timotin, Gheorghe Dimitrov, Sergiu Iachim și Vladimir Munteanu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine