Utilizatorii Facebook își pot exprima acum sentimentele mai divers decât prin binecunoscutul „îmi place”. Poți să „adori”, să „fii amuzat”, să fii „surprins”, „trist” sau „furios”.
Deși mulți utilizatori își doresc de ani de zile un buton de „nu-mi place”, cei de la Facebook au hotărât să diversifice opțiunile de apreciere, oferind pentru noile butoane o interfață colorată și interactivă.
Opțiunea este simplu de folosit și se activează doar prin atingerea butonului tradițional cu care suntem obișnuiți. Prietenii care sunt apreciați astfel, primesc notificări sub forma de „X a reacționat la postarea ta”.
Opțiunea este discutată de mai mult de o lună în presa internațională, iar astăzi a devenit disponibilă atât în Moldova, cât și în restul lumii.
Imediat au apărut și reacții ale internauților cu referire la noile butoane.