Participă împreună cu propriul ansamblu artistic la Festivalul Internațional al Copiilor din Serbia

1
Foto:PC: romanbotan.wordpress.com-

Școlile de artă și centrele culturale sunt invitate să participe la cea de-a 47-a ediție a Festivalului Internațional al Copiilor Europei „Joy of Europe”, care va avea loc în or. Belgrad, Republica Serbia, în perioada 2-5 octombrie 2016. Ediția din acest an marchează celebrarea a 160 de ani de la nașterea lui Nikola Tesla, faimos savant de origine serbă, inventator, fizician, inginer electrician și unul dintre cei mari oameni de ştiinţă ai sfîrşitului secolului XIX şi începutului secolului XX.

La festival pot participa reprezentanți ai școlilor de artă, centrelor culturale și în mod prioritar, grupuri de copii care au obținut rezultate bune la competiții și festivaluri naționale și internaționale.

Fiecare țară poate fi reprezentată doar de un grup de copii (maximum 15) cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani și doi însoțitori (profesori).

Pentru aplicare, potențialii participanți trebuie:

1. Să completeze formularul de participare

2. Să transmită în format digital înregistrarea video (maximum 3 min.) a performanței artistice cu care vor evolua în cadrul evenimentului (la adresele: ivana.tabori@dkcb.rs sau info@dkcb.rs).

Organizatorii vor asigura cazare pentru copii (în familii gazdă) și pentru însoțitorii adulți (în demipensiuni). Cheltuielile de transport vor fi suportate de către participanți. Dacă participanții vor folosi propriul autobuz pentru participarea la eveniment, organizatorii vor acoperi cheltuielile pentru combustibil precum și vor asigura cazarea pentru doi șoferi.

Termenul limită de înregistrare este 10 mai 2016. Aplicațiile trimise cu întârziere nu vor fi examinate. Pentru informații adiționale despre eveniment, se va accesa adresa web.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine