(video) Eurovision 2016: Un alt concurent s-a retras din etapa națională a concursului

Elina Born & Stig Rästa at Eurovision Song Contest 2015 in Vienna, Semi-final 1
Foto:PC: sbs.com

Trupa ELLE, formată din Natalia Cerga, Natalia Barbu și Dara, s-a retras oficial din etapa naţională a concursului Eurovision 2016. Potrivit organizatorilor, în locul lor va evolua Vitalie Todiraşcu, cu piesa „Belladonna”.

Amintim că reprezentantul Republicii Moldova la Stockholm va fi ales pe 27 februarie. Prima semifinală a selecţiei naţionale Eurovision va avea loc pe 23 februarie 2016. A doua semifinală va fi organizată pe 25 februarie. Ordinea evoluării semifinaliştilor Eurovision 2016 o puteți vedea AICI.

Concursul Eurovision 2016 va avea loc la Stockholm, având semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai. Republica Moldova va concura în prima semifinală, care se va desfăşura pe 10 mai.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. În 2015, reprezentantul țării noastre, Eduard Romanyuta, cu piesa „I want your love” nu a reușit să se califice în marea finală.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine