A început furnizarea căldurii în spitale, şcoli și grădiniţe

2011_09_28_17_rsz
Foto:Începerea sezonului de încălzire 2013 – 2014 PC: max-media.ro

Primăria Chișinău informează că până la această oră, la sistemul centralizat de încălzire au fost conectate deja 116 grădinițe din municipiu, din totalul de 123, în 8 spital din cele 51, dar şi în școli şi licee.

Blocurile de locuințe vor fi conectate la sistemul centralizat de încălzire la solicitarea gestionarilor.

În același timp, astăzi primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a aprobat instrucțiunea cu privire la reglarea sistemului intern de încălzire în clădirile / blocurile administrative şi locative din municipiul Chişinău, elaborată de „Termocom”. Decizia a fost luată pentru a economisi agentul termic în sezonul de încălzire 2013 – 2014.

Astfel, instituțiile bugetare municipale şi întreprinderile municipale sunt obligate să economisească agentul termic, prin închiderea totală a vanelor la elevator în clădirile din gestiune pe timp de noapte, între orele 16.00 – 7.00, dacă temperatura aerului exterior este mai mare de 0º Celsius. Iar dacă temperatura medie a aerului este mai mare de 8º Celsius, atunci încălzirea va fi închisă şi pe timp de zi.

Dorin Chirtoacă mai recomandă gestionarilor fondului locativ şi agenților economici să economisească agentul termic prin închiderea totală a vanelor la elevator în blocurile de locuințe, ziua şi noaptea, dacă temperatura medie a aerului este mai mare de 8º Celsius.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *