Irina Vlah și Gheorghe Duca au depus jurământul de învestitură în fața Președintelui

16000535_big1453464735
Foto:PC: moldpres.md

Membrii din oficiu ai Guvernului, bașcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, și președintele Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca, au depus, astăzi, jurământul în prezența președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

În debutul ceremoniei, șeful statului a făcut un nou apel la calm în contextul protestelor din ultimele zile, menționând că respectă dreptul cetățenilor la libera exprimare, cu condiția ca „acțiunile să fie în limitele legii, fără încălcarea ordinii publice”.

Președintele Timofti a îndemnat Guvernul să grăbească procesul de redresare a situației economice din țară și să reia dialogul cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

De asemenea, Nicolae Timofti a explicat că depunerea jurământului de către Cabinetul de miniștri, în seara zilei de 20 ianuarie a avut loc la rugămintea domnului Pavel Filip, pentru ca Guvernul să fie funcțional și să ia deciziile care se impun pentru stabilizarea situației din țară.

Președintele Nicolae Timofti a urat succes noului Cabinetului de miniștri, reiterându-și susținerea pentru promovarea reformelor europene de către Guvern.

Reamintim că miercuri, 20 ianuarie 2016, Parlamentul Republicii Moldova a oferit vot de încredere Guvernului condus de Pavel Filip. La scurt timp, instituția a fost încercuită de mai mulți protestatari care cereau alegeri anticipate. Guvernul votat a depus jurământul în fața Președintelui țării, în secret, fără o înștiințare publică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine