Trei adolescente, cu vârstele cuprinse între 13 și 16 ani, exploatate sexual în Chișinău

agresata_sexual_romaniatv_net-680×365
Foto:Photo Credit: Moldova.org

O locuitoare a capitalei este învinuită de trafic de ființe umane, în scop de exploatare sexuală, săvârșit asupra a trei minore. Cazul a fost investigat de Procuratura Generală, de comun cu Centrul pentru combaterea traficului de persoane al MAI.

Potrivit actului de învinuire întocmit de Secția combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale, inculpata a recrutat trei minore pentru a practica prostituția în stradă. Astfel, minorele, care nu se aflau sub supravegherea părinților, au prestat servicii sexuale în perioada lunilor mai–iulie 2015, în municipiul Chișinău. Jumătate din sumele câștigate din practicarea prostituției, tinerele, cu vârstele cuprinse între 13 și 16 ani, le dădeau inculpatei, care le asigura protecție.

Procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat dosarul spre examinare în instanța de judecată.

Actualmente, inculpata, în vârstă de 34 de ani, se află în arest preventiv, iar dacă va fi găsită vinovată de cele incriminate, aceasta riscă până la 20 de ani de închisoare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine