(foto, video) Accident ecologic la CET: 40 de tone de păcură au fost răsturnate. Reacția Ministerului Mediului

Poza2CET2
Foto:PC: mediu.gov.md

În seara zilei de 28 decembrie curent, pe teritoriul unităţii CET-2 a S.A. „Termoelectrica” din municipiul Chişinău a avut loc o scurgere necontrolată de păcură. Din datele de care dispun autoritățile, volumul scurgerii de păcură este în jur de 40 de tone.

Surse apropiate anchetei declanșate de Inspectoratul Ecologic afirmă că deversarea de hidrocarburi a avut loc pe parcursul mai multor zile. Oficialii de la Mediu spun că primele lor tentative de a inspecta locul incidentului s-au lovit de opoziția șefilor de la Termoelectrica.

Directorul general al S.A. Termoelectrica, Veaceslav Ene, dezminte informațiile apărute în presă. Acesta precizează că activitatea companiei decurge în mod normal. Cei care au dat informații eronate pe acest caz vor fi dați în judecată.

 

PC: mediu.gov.md

Ministerul Mediului reacționează printr-un comunicat de presă prin care atenționează opinia publică în privinţa unei tentative de muşamalizare a accidentului ecologic care s-a produs în seara zilei de 28 decembrie curent.

Ca urmare a informaţiei operative, parvenite ieri în jurul orei 19.30, inspectorii Agenţiei Ecologice Chişinău s-au deplasat la faţa locului pentru a documenta cazul şi a preleva probe. Din păcate însă paza particulară a instituţiei nu a permis accesul angajaţilor Inspectoratului Ecologic de Stat, motivând că obiectivul protejat are o importanţă strategică, iar ora este târzie. În consecinţă, a fost solicitat un echipaj al poliţiei, căruia, la fel, i s-a interzis accesul.

 

PC: mediu.gov.md

După lungi negocieri cu şeful pazei, dar şi cu şeful securităţii interne al întreprinderii „Termoelectrica”, un inspector ecologic a fost escortat pe teritoriul instituţiei respective, pentru a investiga situaţia şi a estima proporţiile prejudiciului cauzat mediului. La prima observaţie, scurgerea necontrolată s-a produs în timpul transferului de păcură dintr-un rezervor în altul, iar în preajmă se afla un tractor şi fusese săpată o groapă adâncă de circa patru metri, cu o lungime de aprox. 10 metri şi cu o lăţime de doi metri. În dimineaţa zilei de astăzi, angajaţii Inspectoratului Ecologic au efectuat un control şi au depistat că groapa fusese aproape în totalitate astupată. În pofida solicitărilor repetate de a evacua solul contaminat, conducerea unităţii CET-2 nu s-a conformat.

În atare context, Ministerul Mediului a sesizat organul de urmărire penală atât pentru obstrucţionarea inspectorilor ecologici în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cât şi pentru tentativa de muşamalizare a cazului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine