(foto, video) Mesajul Xeniei Chitoroagă și a trupei Bravissimo înainte de Marea Finală de la X Factor

img
Foto:Photo Credit: Xfactor.a1.ro

Numărătoarea inversă pentru Marea Finală a acestui sezon de X Factor a început. Concurenţii rămaşi în competiţie au emoţii din ce în ce mai mari, se concentrează, repetă şi îşi doresc să facă un spectacol de neuitat pe scenă, în faţa tuturor. Finala va avea loc astăzi, începând cu ora 20.30, la Antena 1.

Nerăbdători, entuziasmaţi, aceştia au vrut să le transmită anumite mesaje fanilor şi admiratorilor de pe Facebook. Iată ce au scris cei patru finaliști pentru fanii lor:

Xenia Chitoroagă

„Iată că suntem pe ultima sută de metri… Idee nu am care vor fi rezultatele, care va fi decizia publicului, dar vă mulţumesc mult pentru faptul că aţi fost alături de mine tot timpul ăsta, până la finală!!! Vă mulţumesc pentru susţinere, apreciere, sinceritate… Datorită vouă eu am ajuns aici, deşi, nici nu mă aşteptam la asta. Voi aţi fost motivul fericirii mele şi motivul schimbării. Când am venit în proiect, eram o tipă neîncrezută în sine, timidă, tăcută şi tristă… Iar acum sunt un Unicorn puternic. Datorită vouă eu mi-am schimbat viaţa şi am obţinut o experienţă foarte bună! Vă mulţumesc extrem de mult şi m-aş bucura dacă voi fi susţinută de voi pentru ultima dată în acest proiect”, a transmis Xenia Chitoroagă.

img7

Adolescenta de doar 14 ani va avea în această seară un moment special și asta deoarece ea va cânta alături de solistul trupei Vunk, Cornel Ilie.

„Ea este Xenia. Este în finala X Factor și diseară, în direct, avem momentul nostru împreună. Cea mai tânără din concurs, are 14 ani, o ambiție de piatră și un talent de mătase. Dacă o să vă placă, votați-o, SMS-urile voastre sunt egale cu aplauzele. Este unicorn, îi place rockul și este din Chișinău”, a scris Cornel Ilie pe Facebook.

1909855_10207152958879013_2794920178887938419_n

BRAVISSIMO

„Dragii noștri! Vă suntem recunoscători pentru susținerea și votul DVS., datorită vouă am ajuns în etapa finală și am trăit cele mai emoționante momente. Sperăm să fiți alături de noi și în Marea Finală, nu vă vom dezamăgi! Mulțumim, cu drag BRAVISSIMO!”, au spus şi cei de la Bravissimo.

Trupa de tenori din Chișinău va cânta astăzi în marea finală X Factor alături de Cezar Ouatu. „În aceasta seară sunt invitat special în Marea Finală live X Factor alături de superbele voci Bravissimo și minunații instrumentiști și colegi de la Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiești pe care am ținut din tot sufletul să-i am alături pentru un moment extrem de frumos! Fiți cu ochii pe noi”, a scris Cezar pe contul său de Facebook.

10418341_1519254781702544_5703807366841057458_n

 

Florin Răduţă

„Visul se îndeplinește. Sper să fiți alături de mine și să votați la 1313 cu textul Florin. Chiar nu știu cum să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. DUMNEZEU ESTE AICI”, a transmis Florin Răduţă.

Tânărul va cânta în finală alături de basarabeanca Nicoleta Nucă. „În seara aceasta voi cânta alături de Florin Raduță în finala de la X Factor! Succes, Florin!”.

 

Un mesaj PENTRU VOI , sper sa vedeți asta !Mâine seara în Finala X Factor …visul se îndeplinește.Sper sa fiți alături de mine și sa votati la 1313 cu textul Florin . Chiar nu știu cum sa va mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. DUMNEZEU ESTE AICI.

Posted by Florin Raduta Official on Saturday, December 26, 2015

 

Trupa B 52

„Suntem nespus de fericiți că am ajuns atât de departe! Ne înclinăm în fața oamenilor care ne iubesc și care ne-au votat! Nu am fi ajuns atât de departe fără toți oamenii din echipa noastră care au participat la momentele noastre, care au muncit cot la cot cu noi în tot acest timp! Mulțumim HORIA BRENCIU pentru dedicare și implicare! Mulțumim echipei X Factor!”, au spus cei din trupa B 52.

6902_641776869294110_236547198668426880_n

 

Reamintim că, cei patru finaliști au fost aleși în urma voturilor publicului din semifinala din 25 decembrie. Acum, cei patru se vor lupta în finala X Factor pentru marele premiu în valoare de 100 000 de euro.

Aşa se face că ultima luptă aduce o premieră la X Factor: două trupe din categoria lui Horia Brenciu şi doi juniori coordonaţi de Ştefan Bănică au intrat în finala X Factor, în timp ce Delia nu are niciun reprezentant al grupei sale în finala X Factor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine