(video) Xenia Chitoroagă, cutiuța muzicală de la X Factor, a ajuns în Marea Finală

img
Foto:Photo Credit: xfactor.a1.ro

În a doua gală live din sezonul V de la „X Factor” concurenții urmau să cânte două piese – una de show și un colind. Dacă pentru prima Xenia Chitoroagă a optat pentru melodia One Direction – „Story of my life”, pentru cea de-a doua piesă ea a ales compoziția interpretată de Paula Seling „Sus la poarta Raiului”. Această alegere a făcut ca sala să înghețe de emoții, dar a și ajutat-o să acceadă în Marea Finală de la X Factor, care se va desfășura pe 27 decembrie.

În videoul de prezentare, tânăra a recunoscut că este primul Crăciun pe care nu-l întâmpină cu familia. „Sunt un pic tristă și melancolică din această cauză. Și acum mai cred în Moș Crăciun, pentru că cred că acest lucru face Crăciunul mai deosebit, iar eu îmi doresc foarte mult ca Moșul să mă ajute să câștig concursul”, a recunoscut Xenia.

Referitor la planurile de viitor, tânăra din Chișinău a declarat că dorește să-și creeze o trupă pentru care deja și-a găsit și membri. „Pentru că la capitolul spitale în Republica Moldova stăm cam prost, aș vrea totuși să-i susțin pe cei de acolo sau din contra, să fiu chiar eu Moș Crăciunul cuiva și să ofer cadouri copiilor care într-adevăr au nevoie de ele”, a spus emoționată concurenta.

Xenia a mărturisit că atunci când pășește pe scenă vrea în primul rând să transmită simplitate. „Vreau să transmit foarte mult – și nostalgie, pentru că sunt departe de familia mea și nu am ocazia să întâmpin acest Crăciun alături de persoanele dragi. Eu vreau ca publicul să-mi simtă această durere. Mi-aș dori să nu dezamăgesc și să trec în următoarea etapă. Cred că acesta ar fi cel mai frumos cadou de Crăciun pentru mine.”

Fetița în pantaloni pe care a cunoscut-o publicul la începutul competiției și care nu scotea două vorbe s-a transformat de Crăciun într-o cutiuță muzicală.

Ștefan Bănică Jr.: „Eu mă bucur tare mult pentru Xenia și pentru faptul că colegii mei o apreciază. Am văzut un moment care pentru mine a fost o surpriză foarte mare, pentru că nu mă așteptam la această maturitate foarte mare pe care o ai de fiecare dată când intri pe scenă. Cu tot respectul, pentru tot ceea ce am văzut, pentru mine a venit Crăciunul în momentul ăsta. Și asta spune tot, pentru că ai timbru, ai atitudine, ai ce trebuie ca să mergi în această finală”.

Horia Brenciu: „Xenia, dragă, ești o bucurie pentru mine și îmi doresc să ajungi în finală, pentru că mie mi-ai plăcut încă de la început. Baftă!”.

Delia: „Punctul ei forte este sensibilitatea și am simțit și trăit treaba asta și m-ai convins. De fiecare dată când te ascult simt ceva pozitiv în mine și mă mișcă. Mulțumesc”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine