Tragic! Trei persoane și-au pierdut viața într-un incendiu de pe strada Columna

12391976_1170778882950900_4391364850974284631_n
Foto:Imagine simbol Photo Credit: Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI

Trei persoane și-au pierdut viața, în seara zilei de 18 decembrie, într-un incendiu care a izbucnit într-un apartament de pe str. Columna, 180G, din municipiul Chișinău.

Apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 18.37. Conform informațiilor oferite de vecinii din bloc, se presupunea că în încăperea cuprinsă de fum se aflau mai multe persoane. Pentru lichidarea incendiului la fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri. Ajunși la fața locului, salvatorii au pătruns în locuință, reușind să evacueze trei persoane.

Din apartamentul cuprins de fum au fost scoase corpurile neînsuflețite a două persoane, a unui bărbat de 40 de ani și a unei femei de 86 de ani. Salvatorii au evacuat un copil de patru ani, pentru care au fost efectuate măsuri de resuscitare. Pompierii s-au luptat pentru viața minorului timp de 20 de minute, dar fără succes.

Din primele cercetări s-a stabilit că focul nu a obținut răspândire, fiind afectat doar patul și câteva obiecte din încăpere. Incendiul a fost localizat către ora 18.44. Cel mai probabil, persoanele aflate în apartament s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat în urma arderii. Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine