Candu spune că Moldova are șanse mari să restabilească relațiile cu FMI

captura
Foto:PC: Captură Realitatea TV

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a fost invitat în cadrul emisiunii Pahomi de la Realitatea TV. În cadrul discuțiilor, Viorel Pahomi l-a întrebat care sunt șansele Moldovei să restabilească relațiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI).

„Şansele sunt mari. În mod deschis şi oficial negocieri în privinţa unui program nu au fost, deoarece pentru asta trebuie să vină misiunea cu mandat, dar FMI a propus următoarea tactică: să ne închipuim că negociem unele subiecte, le discutăm, găsim soluţii în aşa fel, încât să ne ajutăm noi înşine prin a avansa în unele acţiuni. Când va veni deja în mandat deplin FMI pentru negociere, lucrul aproape o să fie făcut în aşa fel, încât numai să semnăm acordul cu FMI”, spune Andrian Candu.

FMI a menţionat câteva chestiuni tehnice:

#1. Investigarea fraundei şi lichidarea celor trei bănci, Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială, lucru care se întâmplă.

#2. Găsirea unei soluţii tehnice şi politice pentru majorarea tarifelor, lucru care se întâmplă.

#3. Diagnosticul la celelalte trei bănci care se află sub supraveghere, lucru se întâmplă.

„De aceea, chiar şi misiunea tehnică a FMI care se află în aceste zile la Chişinău pe domeniul bancar este un element al tot ceea ce înseamnă negocierea cu FMI pentru semnarea sau încheierea programului nou. Pentru ca FMI să revină, trebuie să asigurăm stabilitate politică, prin a avea Guvern, guvernator şi a avea poate deja preliminar o anumită soluţie pentru alegerea  preşedintelui.

De aceea, nu-mi închipui cum ar veni misiunea FMI în luna, de exemplu, ianuarie-februarie şi când ne-ar întreba pe cei care discută şi negociază, bine, da ce se întâmplă în luna martie când trebuie să alegeţi preşedintele Republicii Moldova în Parlament? Aveţi soluţii? Aveţi deja anumite discuţii? Care-i situaţia politică şi ce zice politicul?

Fiindcă a fi FMI înseamnă a fi un creditor, până la urmă pui şi banul şi vrei să ştii mai departe ce se întâmplă. Iarăşi alegeri parlamentare în luna iunie sau iulie, din cauza că nu alegeţi preşedintele în martie? Deci trebuie să asigurăm o stabilitate politică şi o anumită previzibilitate pentru viitor”, a adăugat Candu.

Întreaga emisiune o vedeți aici pe Realitatea TV:

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine