Care este potențialul de dezvoltare a afacerilor în Moldova al tinerilor antreprenori

imagine forum
Foto:FORUMUL de AFACERI ”Realităţile şi potenţialul de dezvoltare a afacerilor de către tinerii antreprenori în Republica Moldova”

Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri din Moldova (ANTiM) cu susţinerea Fundaţiei ARGIDIUS, a Uniunii Europene, prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, şi a Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) organizează FORUMUL de AFACERI „Realităţile şi potenţialul de dezvoltare a afacerilor de către tinerii antreprenori în Republica Moldova”. Evenimentul va avea loc pe data de 3 decembrie 2015 de la 9.00 la 19.00 în incinta Radisson Blu Leogrand.

Forumul are drept scop promovarea şi informarea tinerilor antreprenori despre realităţile de dezvoltare a afacerii în R. Moldova şi potenţialul de dezvoltare în condiţiile actuale.

Programul de lucru al forumului include atât prezentările tinerilor care îşi dezvoltă propria afacere în condiţiile actuale, cât şi prezentări ale programelor şi proiectelor care oferă suport pentru antreprenorii din R. Moldova.

În partea a doua a Forumului vor avea loc sesiuni paralele de instruire a antreprenorilor, care doresc să găsească răspunsuri şi soluţii la problemele şi locurile înguste pentru afacerea lor. La forum au fost invitaţi experţi în domeniul de dezvoltare a businesului de la companii cu practică internaţională, precum şi cei mai de valoare consultanţi şi oameni de afaceri din R. Moldova.

Dacă eşti tânăr antreprenor şi doreşti să-ţi dezvolţi afacerea şi să afli practici de succes de la oameni care au dezvoltat afaceri de succes, înscrie-te şi tu pentru a participa la sesiunile interesante pentru tine. Pentru înregistrare, intră pe www.forum.antim.org.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine