(foto) Vinul Moldovei continuă să își facă drum pe piața occidentală. A fost promovat la Londra

12234993_10153244281690662_691274495779939632_n
Foto:Photo Credit: Facebook / Laithwaites Wine

În perioada 6-7 noiembrie, câţiva producători autohtoni au fost invitaţi în Marea Britanie, pentru a participa la unul dintre cele mai populare evenimente dedicate pasionaților de vinuri de calitate – „Laithwaites LIVE London”, organizat de compania cu acelaşi nume.

Participarea producătorilor autohtoni la renumitul eveniment a fost susţinută de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV). Acţiunea se aliniază planului de marketing al ONVV cu privire la creşterea volumului şi valorii exporturilor de vinuri moldoveneşti. Dumitru Munteanu, directorul ONVV: „Consumatorul britanic nu este foarte familiarizat cu vinurile noastre. Iată de ce, acest eveniment a reprezentat o platformă eficientă de promovare, care cu siguranţă va răspunde ambiţiilor comerciale ale producătorilor noştri. Suportul acordat vinificatorilor în vederea creării oportunităţilor de promovare pe pieţele externe reconfirmă angajamentul nostru strategic, prin care „Vinul Moldovei” să devină un simbol al calităţii şi un brand recunoscut la nivel internaţional”.

11140312_10153244285075662_2363243280304833440_n

Cu mesajul „From Moldova with love”, expertul internaţional Beth Willard a invitat oaspeţii la standurile noastre, pentru a descoperi tradiţiile milenare ale vinului moldovenesc în cadrul celor patru masterclassuri de prezentare a Moldovei și a soiurilor autohtone. Profesionista activează în departamentul de achiziţii al „Direct Wines” – companie recunoscută în domeniul importului şi distribuţiei de vinuri – şi poate fi considerată un ambasador excepţional pentru brandul „Vinul Moldovei” în Marea Britanie.

Beth Willard, expert „Direct Wines”: „Am făcut cunoştinţă cu vinul moldovenesc acum 10 ani şi m-am îndrăgostit de el. De fiecare dată când mă întorc acasă după o vizită în Moldova, cumpăr vin pentru colecţia personală şi pentru a-mi delecta prietenii. Pot afirma cu siguranţă că vinul produs în Moldova este la fel de bun ca şi cel din Franţa, Italia sau Spania”.

La Londra vinurile noastre au fost înalt apreciate de cei peste 2.000 de oaspeţi. Acestea au concurat pentru un loc în topul preferinţelor cu cca 300 de vinuri din Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Germania, Anglia, Ungaria, Argentina, Chile, Africa de Sud, Noua Zeelandă şi Australia. Pe durata evenimentului, oaspeţii au avut posibilitatea să deguste, dar şi să cumpere vinurile preferate. În plus, pentru ei au fost organizate mai multe prezentări, la care au învăţat cum să descopere aromele vinurilor şi să cunoască un vin de calitate. Ţara noastră a fost reprezentată de trei mari producători aflaţi sub brandul „Wine of Moldova”.

12208560_10153244281765662_1014551208165769548_n

Ludmila Gogu, director „Chateau Vartely”: „Am găsit curiozitatea la ea acasă, iar vinul Vartely a intrigat. „Laithwaites LIVE London” 2015 ne-a oferit oportunitatea de a sta la un pahar de vorbă cu consumatorul britanic, care este unul exigent. Concluzia este evidentă: mai mult de 2.000 de membri ai clubului nu doar ştiu unde este Moldova pe hartă, dar și cu siguranță vor reveni să descopere terroir-ul vinurilor de pe meleagurile regiunilor Codru și Bugeac”.

Grigore Meriacre, manager export „Vinăria Purcari”: „Aş vrea să spun un mare mulţumesc echipei Laithwaites pentru acest eveniment de promovare a vinurilor moldoveneşti, organizat strategic, chiar în centrul Londrei. Venind cu vinuri de înaltă calitate şi având compania Laithwaites ca partener de dezvoltare, suntem siguri ca vinurile noastre au un viitor strălucit în Marea Britanie!”.

Elena Ghenceva, manager export „Albăstrele”: „Suntem foarte mândri să cooperăm cu Laithwaites încă din anul 2003, dar şi pentru că suntem primul exportator de vinuri moldoveneşti pe cea mai plină de provocări piaţă – Marea Britanie. Vom continua să întreprindem acţiunile necesare pentru a creşte vânzările şi a surprinde consumatorul cu cele mai bune vinuri”.

12196125_10153244283255662_6391336036138317093_n

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creat în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în sectorul vitivinicol. Printre obiectivele de bază ale ONVV se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

12196009_10153244282105662_9222149802760473961_n

12241402_10153244281535662_4069103898923519164_n

12191639_10153244281455662_5343943595511045289_n

12243038_10153244284165662_1547688415095964616_n

12227651_10153244283295662_2989997998002190142_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine