Nu mai au loc la CNA! Vlad Filat a fost transferat la Penitenciarul nr. 13 de pe str. Tighina

cms-image-000011735
Foto:Photo Credit: Deschide.md

După ce astăzi Curtea de Apel a lăsat în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani care a dictat 30 de zile de arest pe numele liderului liberal-democrat, Vlad Filat, politicianul a avut parte de o altă „surpriză”.

Avocații lui Vlad Filat au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că acesta a fost dus din izolatorul Centrului Național Anticorupție, unde s-a aflat până acum, la Penitenciarul nr. 13 de pe str. Tighina din Capitală.

Avocații susțin că nu li s-a permis accesul la clientul lor, pe motiv că „vizitele au loc numai până la ora 15.00 și numai în zilele de lucru”, deși până acum avocații aveau acces nelimitat.

Explicația pe care au primit-o inițial aceștia de la CNA a fost că „nu mai sunt locuri” în izolatorul în care a fost plasat Vlad Filat până acum. Ulterior, li s-a spus că nu ar mai fi locuri în izolator, pentru că acolo s-ar face reparații.

Apărarea consideră că, în acest mod, cei care administrează acest „dosar politic” au intenția „să-l umilească pe Vlad Filat”.

Responsabilii de la Serviciul de presă al CNA nu au răspuns la întrebarea privind motivul pentru care liderul liberal-democrat a fost dus la Penitenciarul nr. 13.

UPDATE: Potrivit Angelei Starinschi, purtătorul de cuvânt al CNA, totul s-a petrecut conform procedurii legale. „După ce se epuizează căile de atac în cazul arestaților, aceștia sunt transferați la penitenciar. Sunt cazuri când arestații depun cerere ca să rămână în izolatorul CNA, însă, deoarece CNA dispune de puține încăperi, se admite solicitarea în funcție de celulele disponibile. Dl Filat nu a depus nicio cerere și s-a mers pe procedura obișnuită. În cazul în care o va depune, aceasta va fi examinată și i se va da curs, dacă vor fi camere libere”.

Vezi aici și „cum arată în interior izolatorul CNA în care a fost reținut Vlad Filat”.

Reamintim că astăzi, Curtea de Apel Chișinău a decis ca Liderul PLDM să rămână în arest. Instanța a examinat contestația depusă de avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, privind decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului premier prin care acesta a solicitat cercetarea clientului său în stare de libertate sau în arest la domiciliu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine