La Costești va fi inaugurată prima casă de ambalare a strugurilor și fructelor din Moldova

img
Foto:PC: adrcentru.md

La Costești au fost finalizate lucrările de construcție a primei case de ambalare a strugurilor. Lucrările au demarat în primăvara anului 2014.

În cadrul proiectului au fost executate lucrări de terasament, instalarea carcasului metalic, rețele electrice exterioare, instalarea acoperișului din panouri portante ușoare din tablă profilată cu miez termoizolant, cu poliuretan expandat, finalizată instalarea panourilor sandwichi cu plastisol a tavanului casei de ambalare si a pereților exteriori. De asemenea, au fost executate lucrări de electromontare și construcți (turnare) a pardoselelor industriale șlefuite cu beton B25 elicopterizat.

Suma totală preconizată pentru construcția casei de ambalare este de 26.975,89 lei, suma aprobată din FNDR – 14.970,4 lei, iar 12.005,49 lei reprezintă contribuția proprie.

Astfel, din contribuția asoțiaților a fost preconizată construcția pereului modificat, construcția căsuțelor autocare, achiziționarea ferestrelor și ușilor pentru căsuțele autocare, instalarea sistemului pluvial și a panourilor exterioare. De asemenea, a fost montată platforma pentru instalarea utilajului (extern) precum și achiziționarea și instalarea utilajului frigorific.

Urmează ca până la sfârșitul lunii octombrie să fie organizată recepția finală a lucrărilor, pentru ca producătorii de struguri să poată depozita fructele în condiții de maximă siguranță.

Construcția casei de ambalare urmărește creşterea veniturilor şi a competitivităţii producătorilor de struguri de masă și fructe din Regiunea de Dezvoltare Centru. Proiectul pilot „Grup de producători şi Casă de ambalare pentru servicii moderne de marketing la export” a fost implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru și cu contribuția Asociației de producători locali.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine