(foto) Iz de Provence la Nisporeni. Povestea tânărului care a inițiat o afacere mirositoare cu lavandă

levantica-nis-1024×679
Foto:Nicu Ulinici cu primele sale buchețele de lavanda Photo Credit: expresul.com

Imediat după absolvirea Facultății de Economie a Universității Agrare, Nicu Ulinici a revenit acasă, la Valea Trestieni, decis să inițieze o afacere mirositoare, cu lavandă. A renunțat la o posibilă carieră de economist la Chișinău, a renunțat și la ideea de a pleca undeva peste hotare ca să-și câștige bucata de pâine, scrie Expresul.

Totul a început acum doi ani, când tânărul, la cei 22 de ani ai săi, după un studiu minuțios al mai multor idei de afaceri, a luat decizia de a înființa o plantație de lavandă pe două hectare de teren. Se pare că mirosul îmbătător și aspectul atrăgător al acestei plante de culoare mov l-a atras pe Nicu. „Chiar de la început, după ce am plantat lavanda, mi-am dat seama că mă așteaptă multe încercări și greutăți. Prima problemă cu care m-am confruntat a fost lipsa brațelor de muncă”, povestește tânărul. Asta, nu pentru că în sat nu ar fi oameni, ci pentru că cei care nu au un loc de muncă nici nu doresc să-l obțină, explică Nicu.

„Celor care, cică, mor de foame acasă le propuneam și până la 200 de lei pentru o zi de muncă, dar nu veneau”, spune Nicu cu indignare și nedumerire, după care conchide: „Iată de ce în țara aceasta nu poți realiza nimic, pentru că suntem leneși, învățați ca cineva să ne tot dea de pomană totul”.

 

Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova
Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova

Să revenim la afacerea cu levănțică a lui Nicu. La începutul acestei veri, prin luna iunie, au apărut și primele flori. În acea perioadă, mirosul îmbătător al florilor a cuprins o mare parte din Valea Trestieni. Până și mierea obținută de apicultorii din zonă mirosea a lavandă. Cu toate acestea, deținătorul plantației nu a reușit, deocamdată, să simtă și mirosul profitului din această afacere.

Imediat ce s-a pomenit cu roada în depozit, Nicu și-a dat seama că trebuie să-și pună mintea în mișcare și să dea dovadă de multă creativitate pentru a vinde marfa mov, pentru a atrage cumpărătorii. „Nu știu exact ce cantitate de producție am obținut, pentru că nu am ținut o evidență clară. Oricum, a fost mult peste așteptările mele”, recunoaște tânărul antreprenor.

 

Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova
Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova

În comparație cu deținătorii de plantații mari de lavandă, pentru care soluția este exportul sau producerea uleiului de lavandă, producătorii mici, precum este și Nicu Ulinici, au nevoie de inventivitate la valorificarea producției. Reieșind din aceasta, tânărul a decis să urmeze exemplul producătorilor mici din România și să aducă pe piață buchete și săculeți cu lavandă uscată. „Am noroc de niște prieteni buni de la Chișinău, care mă ajută să-mi vând marfa în magazinele lor. O fac absolut dezinteresat”, recunoaște el. Astfel, un buchețel de lavandă se vinde astăzi la prețul de 15 lei, iar săculețul cu flori are un preț de 22 de lei.

Pe lângă aceasta, tânărul a decis să-și promoveze afacerea și prin intermediul rețelelor de socializare. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. „Mulți mă telefonează, se interesează unde mă pot găsi, cineva a solicitat să cumpere floarea de lavandă chiar la kilogram, alții au venit să-și aleagă plante pentru decorarea nunții”, povestește Nicu, arătându-se satisfăcut de realizările sale.

 

Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova
Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova

Fiind abia după primul an de recoltare, el nu poate aprecia dacă a obținut sau nu profit, dar este sigur de faptul că, până la următoarea înflorire a lavandei, își va recupera cheltuielile investite inițial – circa două mii de euro, bani proveniți din fondurile familiei sale.

Deși, inițial, Nicu Ulinici era captivat de ideea de a produce ulei de lavandă care, se știe, este solicitat peste hotare, acum el își dă bine seama că această ocupație l-ar costa câteva sute de mii de lei – pentru procurarea aparatului special, dar și pentru extinderea plantației, ceea ce, actualmente, nu-și poate permite.

 

Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova
Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova

Totuși, lavanda va înflori pe câmpurile de la Valea Trestieni în continuare. „Mai am multe de învățat, atât la capitolul tehnologia de cultivare, cât și la promovarea produselor”, recunoaște tânărul. Nu are de gând însă să renunțe, fiind convins că levănțica îi poate asigura bucata de pâine aici, acasă.

„Îmi doresc, pe viitor, să creez chiar și un brand – „Lavanda de Moldova”, să găsesc mai multe magazine dispuse să-mi vândă producția”, și-a împărtășit planurile de viitor antreprenorul, dând de înțeles că are de gând să valorifice la maxim plantația pe care o deține.

De notat că Nicu Ulinici de la Valea Trestieni este unicul antreprenor din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași care se ocupă de cultivarea lavandei.

 

Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova
Photo Credit: Facebook/Lavanda De Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine