(foto) Sute de persoane au venit să-și găsească jobul de vis la Târgul de Cariere

targ11
Foto:Mihai Vlas, noul președinte BEST Chișinău

În acest weekend are loc cea de-a opta ediție a Târgului de Cariere, care se dovedește a fi o ediție fructuoasă – sute de persoane astăzi au venit la Muzeul Casei Armatei, pentru a vedea care sunt oportunitățile de muncă oferite de companiile naționale, dar și de peste hotare.

„La această ediție au venit 31 de companii, care oferă sute de oferte de muncă pentru peste 550 de poziții de lucru”, spune Eugeniu Gîrla, organizatorul principal al Târgului de Cariere Chișinău.

targ9

Într-adevăr, companiile de pe loc propun o varietate de poziții de lucru. Spre exemplu, American Councils caută profesori de limbă engleză, dar și de HTML și CSS, întrucât Consiliile Americane se avântă în noi proiecte ambițioase. Kaufland, vestita rețea de magazine, a venit cu două programe de management trainee, unul pe zona de vânzări și altul pe zona expansiune, adică de identificare de terenuri și negocieri pentru arenda acestora, programe de pregătire plătite, unde persoanele acceptate vor primi o instruire pe măsură și un salariu aferent.

targ1

O altă companie de recrutare caută specialiști în domeniul contabilității, IT și nu doar. „Sunt pentru prima dată voluntar TdC. Consider această experiență una majoră în alegerea unei cariere, mai ales în timpul studenției, întrucât îți dă posibilitatea să-ți găsești un job part-time într-o companie care, pe viitor, te va forma ca specialist”, spune Irina Sacaliuc, voluntar TdC. De asemenea, ea menționează că cea mai mare dificulate la acest eveniment ar fi marea avalanșă de oameni, dar și faptul că vin persoane în etate care, la fel, sunt în căutare de ceva pe măsura lor, însă, din păcate, nu găsesc.

targ4

„Am avut ediții mai bune, puțin mai proaste, însă voluntarii noștri sunt mereu la nivel”, spune Eugeniu despre voluntarii TdC. „Îmi doresc ca celor care vin aici să nu le fie frică să se intereseze de un nou job, pentru că Târgul este oportunitatea perfectă de a-l găsi, dar, în același timp, și locul care nu îți permite vreodată să spui că tu nu îți poți găsi un loc de muncă”, îi îndeamnă pe tineri Eugeniu.

targ10

La eveniment, de asemenea, vei găsi și organizații non-guvernamentale, precum BEST Chișinău sau AIESEC, care recrutează noi voluntari în echipele lor.

targ5

Târgul de Cariere va avea loc și mâine, 4 octombrie, începând cu ora 10. Pregătește-ți din timp CV-ul sau apelează la membrii echipei Hello Career, care te vor ajuta la printarea pe loc a CV-ului. Nu uita, evenimentul are loc la Centrul de Cultură și Istorie Militară.

targ2 targ3 targ6 targ7 targ12

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine