Participă la EduSoft, primul hackaton de matematică din Moldova

mate
Foto:PC: tairuaschool.com

În perioada 9-31octombrie, la Chișinău se va desfășura concursul EduSoft Hackaton – un exercițiu practic pentru studenți, în cadrul căruia participanţii vor dezvolta aplicații menite să sporească eficiența predării matematicii în școală şi să stimuleze interesul elevilor pentru acest obiect.

Anunțul despre lansarea hackatonului a fost făcut în cadrul Social Good Summit din 25 septembrie curent, iar în această săptămână au fost specificate detaliile despre competiție.

Timp de patru săptămâni, echipele se vor întruni în zilele de sâmbătă pentru a dezvolta versiunea Beta a aplicațiilor. Ei vor avea posibilitatea să facă schimb de idei şi să primească feedback sau recomandări din partea mentorilor, inclusiv profesorilor de matematică. Tot în cadrul acestor sesiuni, vor fi organizate traininguri tematice cu lideri în domeniile specificate. Concursul prevede şi etapa de testare a aplicaţiilor de către potențialii utilizatori, cum ar fi profesorii și elevii.

În cadrul concursului sunt invitaţi să participe studenți ai anului I-III, specializați în următoarele arii: programare, design, marketing. Candidaţii pot aplica atât individual, cât şi în echipă. Echipa urmează să includă patru-cinci membri, printre care să se regăsească pozițiile menționate mai sus. Potrivit Anei Chirița, în cadrul Social Good Summit, la hackaton vor fi acceptați circa 40-45 de participanți în total.

Pentru a participa, ești rugat să completezi acest formular până la data de 30 septembrie, 2015.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine