Vom ajunge la Iași cu trenul în trei ore. Când va fi lansată cursa

tren-modernizat-240314
Foto:PC: allmoldova.com

Ministerul Transporturilor anunță că la începutul lunii octombrie va fi lansată cursa feroviară Chişinău-Iaşi, Socola. Potrivit oficialilor de la Chișinău, durata călătoriei nu va depăși trei ore.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, acordul dintre Republica Moldova și România cu privire la modificarea stației de frontieră de la Cristești Jijia la Socola urmează să fie semnat în decurs de două săptămâni.

Totodată, testarea tehnică a garniturii numărul 5, modernizate la Pașcani, va fi realizată de CFM până pe data de 1 octombrie. După această procedură, va fi lansată cursa feroviară Chișinău-Iași, Socola, pe calea ferată cu ecartament larg.

 

Gara Socola din Iași
Gara Socola din Iași

Potrivit administrației Căii Ferate a Moldovei, durata călătoriei nu va depăși trei ore. Deschiderea traficului feroviar între Chișinău și Iași are drept obiectiv stimularea călătorilor de a opta pentru transportul feroviar.

Încă nu se cunosc prețurile pentru o astfel de călătorie. Pe această rută va fi pus în circulație unul din trenurile modernizate la Pașcani, România.

Reamintim că, un acord privind lansarea cursei feroviare Chişinău-Iaşi a fost semnat pe 9 septembrie la Iaşi între miniştrii Transporturilor de la Chişinău şi Bucureşti, Iurie Chirinciuc şi Iulian Matache.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine