Dacă studiezi peste hotarele Republicii Moldova și îți faci studiile în anul academic 2015-2016, ești invitat să participi la unul dintre cele mai importante evenimente pentru tine – ediția a treia a Galei Studenților Originari din Republica Moldova.
Asociația studenților moldoveni din Franța „Jeunes Moldaves” și Biroul pentru relații cu diaspora (BRD) invită studenții originari din Republica Moldova, care își fac studiile în anul academic 2015-2016 la instituții de învățământ superior din străinătate, la ciclurile universitare licență, masterat și doctorat, inclusiv cei care au absolvit o astfel de instituție în anul 2015, să își depună dosarele pentru a participa la proiectul Gala Studenților Originari din Republica Moldova, ediția a III-a, eveniment organizat sub înaltul patronaj al prim-ministrului Republicii Moldova.
Concursul de dosare este deschis în perioada 15 septembrie-15 noiembrie 2015. Laureații programului vor fi anunțați în cadrul unei ceremonii oficiale, organizate la Chișinău în luna decembrie a acestui an. Participanții la Gala Studenților vor fi selectați de către un juriu format din personalități marcante din mediile academic, instituțional și de afaceri din Republica Moldova.
Aplicările pot fi depuse online pe pagina web a proiectului și pe pagina oficială a Biroului pentru relații cu diaspora.
Scopul general al proiectului Gala Studenților Originari din Republica Moldova este de a face cunoscute în Republica Moldova rezultatele academice excepționale ale studenților și absolvenților moldoveni din străinătate, prin conectarea diasporei moldovenești la comunitatea universitară din Republica Moldova. Obiectivele principale constau în identificarea, recunoașterea și promovarea celor mai buni studenți originari din Republica Moldova, care își fac studiile în afara țării și care au atins rezultate remarcabile în plan academic și extracurricular la nivel internațional.
În cadrul primelor două ediții ale Galei Studenților au aplicat 354 de studenți și absolvenți din 32 de țări ale lumii. În total, au fost premiați 60 de tineri merituoși. În premieră, la ediția din acest an a programului, Forumul Absolvenților Reveniți va promova și absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior de peste hotare, reveniți acasă, ale căror merite și rezultate din perioada post-revenire merită să fie aduse în atenția publicului. Continuitatea proiectului se reflectă și în inițiativele și programele implementate în Moldova de către participanții și organizatorii primelor ediții, inclusiv cu suportul BRD. Printre ele se numără:
# Tabăra de informatică pentru copii „TINCO”;
# Programul de mentorat global „MentorMe”;
# Seminarul de Politici Publice „Diaspora Economică pentru Moldova”;
# Conferința deschisă „Moldova-2020”.
Partenerii generali ai proiectului Gala Studenților Originari din Republica Moldova, ediția a III-a, sunt proiectul UE NEXUS Moldova și Centrul pentru Migrație Internațională și Dezvoltare (CIM).