Spune în 60 de secunde ce înseamnă democrația pentru tine și câștigă 3.000 de euro

oportunitate
Foto:PC: bizjournals.com

European Endowment for Democracy (EED) te invită să participi la un concurs inedit, prin care poți să exprimi ce este în viziunea ta democrația.

„Ce este democrația pentru mine?” – această întrebare te face să te gândești mai profund la problemele din țară și la atitudinea ta față de acestea și față de baștina ta. Iată de ce, EED îți oferă 60 de secunde de creativitate pentru a demonstra propriile tale viziuni asupra noțiunii de democrație.

Scopul?

Celebrarea celor doi ani de parteneriate EED, dar și a Zilei Internaționale a Democrației, sărbătorită pe 15 septembrie.

Cine poate participa?

Toți realizatorii de film profesioniști sau ne-profesioniști, ai căror loc de reședință primar trebuie să fie în una din țările menționate: Algeria, Egipt, Iordania, Liban, Libia, Moroc, Palestina, Tunisia, Siria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina, precum și Bahrain, Chad, Iran, Irak, Kuwait, Mali, Mauritania, Niger, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Sudan, Turcia și Emiratele Arabe Unite, dar și Kazakhstan, Republica Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.

Ce trebuie de făcut?

Realizează un filmuleț de 60 de secunde în engleză, franceză, arabă sau rusă, în care răspunzi la întrebarea „Ce înseamnă democrația pentru mine?” prin orice program dorești tu. Poți folosi filmări, dar și imagini și text, iar filmulețul poate fi sub formă de animație, documentar, dramă sau stil experimental. Videourile din categoria vox populi nu sunt binevenite. Poți încărca până la cinci filmulețe prin intermediul platformei WizeHive, iar formatele video trebuie să fie .mp4, .mov, .wmv, .flv.

Data limită?

Marți, 15 septembrie 2015, ora 23:00. Filmulețele nominalizate vor fi expuse la 15 octombrie, iar cele mai bune videouri vor fi anunțate pe 9 decembrie, fiind premiate cu:
# Premiul „Grad Vision” – 3.000 de euro;
# Locul doi – 1.000 de euro;
# Cinci premii „Special Vision” a câte 500 de euro.

Atenție! Câștigătorii vor fi întrebați cum intenționează să utilizeze premiul pentru a contribui la activismul cetățenesc și filmografic. Premiile vor fi transferate sub formă de granturi, iar mai apoi câștigătorii vor face o dare de seamă, unde vor indica cum au cheltuit banii pentru scopurile propuse.

Mai multe detalii găsești pe pagina European Endowment for Democracy, dar și pe pagina de Facebook a proiectului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine