Atenție dacă mergi la picnic! În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 40 de focare de vegetație

media_139436698958335800
Foto:Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale roagă cetățenii să respecte normele de securitate

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale avertizează toți cetățenii în aceste zile caniculare să fie foarte prudenți și să respecte toate normele de securitate. Doar în ultimele 24 de ore în țară au fost înregistrate 40 de focare de vegetație, cazuri în care echipele de pompieri din republică au fost alertați să intervină.

Atenție la picnic, focul e indicat să fie făcut doar în spațiile special amenajate, iar la plecare stins și acoperit cu pământ. Nu aruncați la întâmplare surse de foc, pentru că în condiții de umiditate redusă flăcările se extind cu repeziciune pe suprafețe mari.

Salvatorii mai avertizează populația să țină cont de regulile de securitate atunci când merg la scăldat. Iazurile din apropierea localităților rurale sunt periculoase, întrucât nu sunt destinate înotului și nu au stații de salvare. De aceea, este bine ca să fie alese bazinele acvatice, dotate cu echipe de salvatori, care le-ar putea veni în ajutor în caz de situație de risc. Nu intrați în apă dacă aveți probleme de sănătate, după consumul de alcool sau dacă nu puteți înota bine. Sunt interzise săriturile de la înălțimi și înotul cu obiecte periculoase. Este importantă monitorizarea copiilor, care nu trebuie lăsați să meargă singuri la iazuri, pentru că ar putea fi victime ale înecului.

În cazuri excepționale, cu pericol pentru viață, este indicat să fie apelat de urgență numărul de telefon 901. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale activează în regim alert pentru a veni în ajutor cetățenilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine