Impresiile asistentei Maiei Sandu: Era o a treia persoană în stat, după președinte și prim-ministru

1013806_219955094879784_217896999_n
Foto:PC: Facebook/Maia Sandu

Fosta asistentă a Maiei Sandu și-a împărtășit impresiile despre cum e să lucrezi alături de cea care timp de trei ani a ocupat funcția de Ministeru al Educației și care a reușit să producă schimbări reale în domeniul educației. Una dintre cele mai remarcate schimbări se referă la procesul de desfășurare a examenelor de BAC prin instalarea camerelor de vederi, astfel diminuându-se fenomenul copiatului la examene.

„Eram într-un birou, în fața calculatorului, plictisită până peste poate și enervată când telefonul meu a început să sune. Văzând un număr necunoscut, am răspuns curioasă. O voce plăcută de femeie m-a salutat și s-a prezentat Maia Sandu. Am rămas mută pentru câteva secunde, știam ce urma să se întâmple: ea era în căutarea unei asistente, iar eu eram în căutarea unui alt loc de muncă, așa că am fost invitată la un interviu. Am închis și nu-mi puteam controla respirația care o luase la goană. Abia așteptam să schimb anturajul, dar nu mă gândeam că totul se va întâmpla atât de repede.

A venit și ziua cu pricina. Era joi. Era un început de august, 2012. Atunci a fost prima dată când am intrat în clădirea guvernului, totul îmi părea atât de impunător. Cu unele indicații, am ajuns și la etajul patru, acolo unde își are sediul Ministerul Educației. Niciodată nu mai văzusem un hol atât de lung, îngust și întunecos pe alocuri. Era o liniște deranjantă, doar unde și unde se mai auzea câte un zumzăit. Ușa anticamerei era deschisă. Am intrat și am rămas cu ochii cât cepele când am văzut câtă lumină era acolo, geamurile uriașe și atâta aer. Eu duceam lipsă de așa ceva la serviciul anterior. O doamnă m-a rugat să intru, menționând că sunt așteptată. Am pășit în biroul Maiei Sandu.  Era la masa ei de lucru, dar nu pe fotoliul principal. Sta așezată undeva alături, cu ochii pe niște hârtii. M-a văzut și, din start a afișat un zâmbet cald și primitor. Când s-a ridicat, am văzut că suntem de aceeași statură și asta m-a bucurat oarecum.

 

1454947_223088387899788_494983075_n

 

Inima îmi bătea ca la un șoricel, încercam să-mi stăpânesc emoțiile cumva ca să n-o dau în bară, înțelegeam că asta e șansa mea pe care nu trebuie să o ratez. Sincer, așa și nu-mi amintesc nici acum ce am fost întrebată, în schimb un lucru a fost cert, mi s-a propus să intru în funcție. Vă dați seama ce simțeam eu atunci?!! Și mândrie și frică, complexe… de toate, îmi era frică că n-o să fac față. Aruncând o privire peste calendar, i-am spus că voi putea să încep din data de 13 august. A zâmbit: Nu sunteți superstițioasă?! — Nu, i-am răspuns. Așa, cifra 13 a devenit norocoasă pentru mine.

Primele luni au fost foarte grele, însă mă bucuram de susținerea enormă a dnei Sandu. La un moment dat, văzându-mă atât de stresată, m-a liniștit, spunându-mi: Cristina, chiar dacă sunt cu 20 de ani mai mare ca dvs, să știți că și eu am aceleași trăiri, însă trebuie să lăsăm totul la o parte și să ne-apucăm de treabă.  Așa că, în următoarea perioadă, asta am făcut, am muncit pe rupte, uitând de prejudecăți și stres.

Am avut posibilitatea să muncesc cot la cot cu cea mai tare echipă pe care Ministerul Educației a avut-o vreodată. Dna Sandu a reușit să scoată din întuneric instituția în sine și să aducă calitate în domeniul respectiv. Ea a fost cea care a vorbit sus și tare despre toate problemele sistemului, începând cu corupția din interior și finisând cu examenele de BAC.

 

1796493_203918246483469_2013808822_n

 

Echipa șefilor de direcții care se află acum acolo e una dintre cele mai puternice, au fost puși în funcție oameni competenți, care știu să-și asume responsabilități și riscuri. Voi nu vă imaginați cât de fericită era lumea de acolo, când în ședința guvernului se aprobau anumite Hotărâri cu privire la sistemul educațional. Ei aveau aceste hotărâri pregătite poate de ani, dar acestea nu erau aprobate din cauza că nu au fost înaintate corect sau insistent de către miniștrii anteriori. O doamnă cu experiență în spate, șefă de direcție, mi-a spus că, odată cu venirea Maiei Sandu în funcție, lucrurile au început să se miște altfel, totul era transparent, totul se făcea în echipă și cel mai important lucru e că rezultatul se vedea, astfel colectivul era stimulat să muncească, bineînțeles, cu unele excepții.

O problemă atât pentru Dna Ministru, cât și pentru întreg domeniul era aprobarea bugetului anual. Nu știu de ce, cei de mai sus foarte greu alocă bani pentru educație. Păi, cum să se facă calitate în educație, când ei se zgârcesc să investească în ea. Calitatea vine mână-n mână cu investiția. E mai tare să investești în economie, justiției sau finanțe, decât în educație. Aici se uită că viitorul se află pe băncile școlii.

Oare nimeni nu se întreabă de ce aproape toate delegațiile europene venite în Moldova doreau neapărat să aibă întrevedere cu Ministrul Educației indiferent de scopul vizitei lor?! Maia Sandu era pentru ei o a treia persoană în stat, după președinte și prim-ministru. Toți ieșeau entuziasmați de la discuțiile cu ea. Unii o admirau pentru engleza perfectă, alții pentru diplomația de care dă dovadă. Când a ieșit Crin Antonescu din biroul Maiei Sandu a spus: „La noi de-ar fi așa ceva..!”.

 

1239689_203906636484630_1404754613_n

 

Toți ambasadorii erau dornici de întrevederi cu ea, cu excepția celui rus. Toată lumea venită din afară vorbea cu respect despre reformele inițiate de ea.

Ministerul Educației este practic singura instituție guvernamentală care are mai mult de 15 mii de aprecieri pe Facebook.

Maia Sandu e modestă. Ea niciodată nu o să vorbească despre «curățenia» pe care a făcut-o în cadrul ministerului, a sistemului în întregime sau despre discursurile sincere ținute în plenul Parlamentului.

Dle Ghimpu, Maia Sandu niciodată nu o să se laude în public că toate reformele începute de ea au dat roade într-un timp atât de scurt. Dumneata, care te lauzi că faci reforme de peste 20 de ani, chiar nu vezi că ele nu funcționează?! Oricum țara e în mocirlă, trebuie să schimbi ceva, Domnule! Mai bine mergeai «de mânuță» cu ea la toate sediile organizațiilor internaționale și credeți-mă, reformele, și ale dvs inclusiv, aveau să aibă succes.

Acum, dle Filat, vă spun pe șleau, nu știu cu ce prafuri magice vă ține stimabilul Plahotniuc, dar vă ține bine. Ați pierdut destul electorat și încă o să mai pierdeți.

Maia Sandu a prins la popor. Unii o venerează, alții o blestemă. Așa se fac adevăratele reforme, cu riscul să fii blestemat.

Și da, multă lume mă întreba, Maia Sandu își servește ceaiul singură, singură își pune zahăr și singură își încălzește apa. De fapt, ea foarte rar îndrăznea să servească ceai în timpul orelor de lucru, doar în cazuri excepționale, cum ar fi răceala sau un invitat mai pentru sufletul ei.

#MaiaConDios.

La revedere, Maia Sandu!”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine