(video) Valeriu Streleț este noul candidat PLDM la funcția de premier

VALERIU-STRELET-e1345199858836
Foto:Valeriu Streleț PC: tribuna.md

Valeriu Streleț este candidatul PLDM la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele PLDM, Vlad Filat, după discuțiile liderilor AIE cu șeful statului.

“Aprofundarea crizei politice ar fi însemnat o iresponsabilitate totală. Am decis să fim mai inteligenți, mai înțelepți și am venit cu candidatura lui Valeriu Streleț, care a fost agreată de colegii de alianță”, a menționat Vlad Filat.

Liderul PLDM a subliniat că ceea ce contează cu adevărat este ca țara să aibă guvern. “Valeriu Streleț are experiența necesară și se va bucura de tot sprijinul nostru și al colegilor din AIE. Împreună cu PD și PL vom acționa energic și plenar în vederea realizării reformelor și a programului de guvernare”, a specificat Vlad Filat.

Valeriu Streleț a menționat că sarcinile ce stau în fața sa sunt dificile, dar pot rezolvate. Între prioritățile sale, Valeriu Streleț a enumerat restabilirea relațiile cu partenerii de dezvoltare, semnarea unui nou acord cu FMI, cooperarea cu partenerii europeni, elucidarea situației din sistemul financiar-bancar, dar și anumite proiecte sociale.

“Am acceptat oferta pentru că sunt loial partidului. Suntem într-o criză, dar trebuie să revenim la o linie „de plutire”. Împreună vom reuși”, a subliniat Streleț.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine