Populația Republicii Moldova este mai mică de trei milioane de locuitori

11148407_1027854693934159_6811159639550743731_o
Foto:PC: Maxim Chumash/Facebook

Numărul real al populaţiei Republicii Moldova este mai mic de trei milioane de oameni, contrar estimărilor Biroului Naţional de Statistică, care atesta la începutul anului 2015 o populaţie de 3 milioane 555 mii de locuitori.

Estimarea aparţine Centrului de Cercetări Demografice care a lansat vineri, 10 iulie, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi UNFPA, primul Barometru Demografic privind numărul real al populaţiei Republicii Moldova, transmite IPN.

Directorul CCD, Olga Gagauz, a precizat la şedinţa de lansare că există o discrepanţă dintre datele prezentate de către BNS şi cele ale recensământului populaţiei din 2014, care arată că în Republica Moldova locuiesc 2 milioane 913 mii de persoane.

„BNS efectuează calculele în baza Recensământului din anul 1989, încă din perioada sovietică, în care era inclusă şi populaţia din Transnistria. Datele recensământului din anul 2004, care atestă o populaţie de 3 milioane 330 mii de persoane, dar care nu include şi populaţia din Transnistria. Precizăm că în perioada sovietică nu exista acest fenomen de migraţie, pe care îl avem acum”, a explicat Olga Gagauz.

Potrivit raportorului Centrului de cercetări demografice, au fost calculate greşit şi rata totală a fertilităţii şi speranţa de viaţă. „Datele noastre arată că rata fertilităţii este de 1,65 copii per femeie, faţă de 1,28 conform datelor statistice ale BNS. Calculele CCD arată că speranţa de viaţă la bărbaţi este de 64,6 ani, iar la femei –  de 73,2 ani, în timp ce datele BNS arată că speranţa de viaţă la bărbaţi este 67,24, iar la femei de 74,99 lei”, a spus Olga Gagauz.

CCD a recomandat BNS să revadă calculele privind numărul populaţiei, să ia în considerare fluxul migraţional şi populaţia stabilă.CCD este o structură din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine