Top 7 cele mai nonconformiste bloguri moldovenești

#1. Țărăncuța Veselă

Un blog inedit, postările căruia au impresionat internauții moldoveni, este cel al Țărăncuței Vesele – un personaj de excepție care se descrie drept „o țărăncuță care adoră viața la sat. Țărăncuță cu buzele „boite”, unghiile făcute, fustița presirovcă călcată perfect și cu un vocabular liber, așa că dați-mi voie să vorbesc cu țărănisme, regionalisme, rusisme și poate chiar cu cruceamăsisme”.

Abordând teme sociale, cu un umor subtil și plauzibil, Țărăncuța are un stil aparte, care impresionează prin simplitate și originalitate: „Ap iaca… îi drept! Aestea nu-s kinouri, ăi băieț, aeasta-i viața… Sexul cu gura există!”, „Mămunea Ileana a văzut astăzi pentru prima dată un fruct de avocado. S-o nerat mai întâi de sâmbure: -Aracan de mine și-i di mari! Da și-i asta, fa?! Ia`un`ti și boambî mare!”, „Războiul rece noro – hitlerosocresc este aproape inevitabil. Iar ca să poți trece din statutul de noră „caca” la cel de noră „cicea”, asta-i al naibii de greu! Ai nevoie de nervi de oțel și strategii inteligente”.

Textele sale fascinează prin stilul rustic deosebit, care te învăluie în atmosfera anilor `70-`90: „Din păcate pentru noi, copiii de pe vremea URSS, lucrurile care se vindeau pe atunci prin magazine erau al naibii de trainice și calitative! Le purtau câteva generații și tot bune rămâneau. O pereche de pantaloni sport o puteai purta și trei ani, până se rodeau în cur și se vedea rățușca de pe chiloți!”.

Citind acest blog, e imposibil să nu scapi un zâmbet firesc și sincer. Cu certitudine, Țărăncuța Veselă rămâne a fi o prezență unică și nonconformistă în bloggingul moldovenesc.

#2. Parazitul Proletar

„Viitorul trecutului prezent” – astfel se intitulează apelul uneia dintre cele mai controversate figuri ale bloggingului basarabean – Ronin Terrente (Micul Psih). Pe lângă regie, actorie, muzică și poezie, acesta a reușit să impresioneze internauții moldoveni prin textele sale inedite, pe alocuri șocante și grozav de transparente: „Femeile au nevoie de trei lucruri: 1.Penis. 2.Urechi. 3.Portofel”, „Straniu animal e moldoveanul. Am lucrat cu sute de moldoveni și vă pot spune, cu mâna pe inimă sau în foc, că moldoveanul e un leneș și o ființă care nu se va educa să muncească sincer și cinstit niciodată”.

Debarasat de stereotipurile care ne impregnează societatea până la măduvă, Ronin își păstrează verticalitatea, indiferent de replicile acide din partea unora, susținând cu tărie că „Gura lumii e cel mai periculos, mult mai periculos decât bomba atomică și alte strășnicii care pot să-i treacă prin cap unui dictator”.
Abordând teme sociale de o actualitate acută, textele sale vin ca o notificare importantă, un strigăt de afirmare și de luare-aminte: „Terra n-are nevoie de oameni-băltoacă, oameni fără scopuri și direcție, darul acesta pe care-l ai și căruia i se spune Viață te obligă la niște activități și niște responsabilități”, încheindu-și de fiecare dată apelul într-o notă dezinvoltă și simplă: „Pace”.

#3. aiciscriu.eu

Protagonistul acestui blog – Igor Guzun, este un observator abil al lumii din jur. Apelând la jocuri deosebite de cuvinte, acesta reușește să ofere textelor sale un tablou ironic fin, cu totul special: „Bou. Măgar. Porc. Vacă. Buburuză. Gâgâlice./Ce fascinantă țară e Moldova, că și oamenii se adresează unul altuia cu denumiri de animale!”, „Animală. Decât animală, mai bine Anim`est”, „Și ce-a mai rămas în Moldova bun în afară de Alexandru? De Alexandru cel Bun”.

„Moldova. Aici în biserică lumea nu se roagă atâta cât se roagă în microbuze. Aici, când vii acasă de la muncă sau de la studii de peste hotare, nu te întreabă nimeni: „Cât stai?”, dar toți te întreabă: „Când te duci?” Moldova. Aici cele mai frumoase texte despre oameni sunt necrologurile” – paradoxal, însă nonconformismul acestui blog șochează prin subtilitatea și ironia rafinată – cele mai frumoase arme ale scrisului, care pot aborda și sensibiliza societatea, ducând-o de mână spre o cale mai bună.

#4. Scris de mână

„Una din regulile de bază ale universului meu hipiot, amplasat la etajul 3 al unui bloc locativ, e să faci doar ceea ce ai chef” – astfel se autocaracterizează Doina – eroina blogului „scris de mână”. Textele sale sunt însoțite întotdeauna de un ecou, de o luare-aminte, la care ar trebui să reflectăm: „Copiii visează să devină arhitecți, să proiecteze castele și să coloreze casele orașului său. Apoi cresc… și crează cutii urâte și gri. Copiii visează să devină scriitori și jurnaliști, să scrie povești pentru cei mici, reportaje ori investigații importante. Apoi cresc… și scriu știri de cancan”.

Experiențele Doinei, relatate pe blog, sunt un colțișor de reculegere și de împăcare cu tine însuți, în care fiecare frază inspiră, iar fiecare postare ne îndeamnă să gândim dincolo de limite: „Se pare că opt stații într-un troleibuz gol fac mai bine decât o consiliere psihologică, deoarece reprezintă un dialog perfect cu tine, de care nu poți scăpa”.

#5. Can we shampoo

Un blog original, cu un titlu nemaiîntâlnit și texte impresionant de transparente, este cel al Șamponistei – fata căreia îi place să vorbească despre ea la persoana a treia: „Așa și lucrurile inacceptabile mi se par normale. Dau un regat pentru o țigară! Și încă unul pentru niște vin. E bine când poți ridica mâinile în sus și poți dansa în chiloți prin casă” și care susține: „Eu nu vreau hotele luxoase și să-mi găsesc prosoapele curate când ajung în cameră. Eu nu vreau Pina Colada și nopți de cluburi cu fraze ieftine de pickup. Eu vreau o săptămână în mijlocul pădurii. Eu nu vreau Paris, Praga și New York. Eu nu vreau munți, Work&Travel sau litoralul din Turcia. Tot ce vreau e o cabană în inima pădurii”.

Pe alocuri rebele sau sufletiste, postările Șamponistei abordează și teme sociale, în care critică obișnuințele cotidiene ale unora care nu fac altceva decât să ne degradeze societatea și așa îndeajuns de afectată: „Șapu aprind eu făisbucu. Vremea Duckface-urilor a trecut, de mult. Cam atunci când a trecut și popularitatea lui Vitalie Dani… Fiecare fată trece prin așa perioadă. Se numește pune mâna pe o carte, că dacă nu o faci mai devreme sau mai târziu, cineva va arunca cu una în tine”.

#6. Făr de rușine

„Everything is an of an отчёт of an отчёт” – astfel sună mesajul cover-ului paginii celui mai „Făr de rușine” blog de pe Facebook. Combinând adesea expresii frazeologice autohtone cu elemente din rusă și engleză, autoarea acestui blog spune pe șleau ceea ce gândește, textele sale fiind însoțite, de obicei, și de o doză bună de sarcasm: „Am recunoscut că avem găuri în drum și goluri în cap. Că suntem leneși, că suntem curvari. Că ne place să bem și că avem burți mari. Că nu ne putem parca. Că nu știm ce limbă vorbim. Că nu ne place corupția, dar ne convine să plătim mită. Că nu știm diferența dintre PIB și PIN… Our confessions are just as useful as an cheap air freshener which doesn`t cover, but merely blends with the natural smell. So now our shortcomings can smell like shit and lavender” sau o doză suficientă de critică: „Mă deranja obsesia profesorilor față de viteza cunoștințelor noastre, în loc de calitatea lor. McDonalizarea sistemului educațional… Lecția de educație fizică era mai mult o lecție de memorie: cine, unde și de câte ori a uitat costumul sportiv. De obicei, cei care jucau fotbal nu aveau niciodată costum sportiv, iar cei care aveau costum sportiv erau eliberați. You have not succeeded at Romanian language unless you’ve managed to confuse somebody. We were told we would be failures, dacă nu primeam 10 pe linie. Because in Moldova, everybody is perfect, и все знают всё”.

#7. Waffles in Moldova

Un blog de-a dreptul nonconformist, care spune lucrurilor pe nume. Abordând teme actuale, care prind priză la public, Robert Hanolli – autorul acestor texte, reușește să expună perfect limbajul stradal, pe alocuri licențios, accentuând reducția de inteligență care asfixiază tot mai mult societatea moldavă. „Știați că: ruta de maxi-taxi nr. 175 este cea mai lungă din Chișinău? Probabilitatea de a avea parte de minim o oră de radio șanson de pe str. Băcioii Noi (conecinaia #1) până la Institutul Muncii de la Râșcani” sau că „Dacă mergi la țară, fără să cunoști pe cineva din sat, te poți alege ușor cu mâini, picioare sau coaste rupte? De obicei ești întâmpinat cu întrebarea „Da tu la șini ai venit?””, iar „Vânzătoarele din Moldova, mai ales cele vorbitoare de limba rusă, nu au dreptul să zâmbească sau să fie amabile? Ele își doresc asta cel mai mult, visează în fiecare noapte să comunice cu clienții cât mai amabil posibil, mereu cu zâmbetul pe față, însă cineva nu le lasă, cineva le interzice categoric. Nesimțiților, lăsați vânzătoarele să fie amabile” – astea sunt doar câteva dintre „revelațiile” și descoperirile de care ai parte, fiind cetățean al acestui stat și citind blogul lui Robert.