Consiliul Național al Elevilor (CNE) din colegii și școli profesionale are o nouă componență. O comisie specială a desemnat 37 de elevi care vor deține mandatul de consilier pe parcursul anului de studii 2015-2016.
La concursul național desfășurat de Ministerul Educației, cu sprijinul Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, au participat 55 de candidați.
În procesul de selectare a membrilor CNE, comisia s-a bazat pe mai multe criterii, inclusiv asigurarea echilibrului de gen, reprezentativitate regională, experiență de participare. Totodată, a fost analizat angajamentul personal argumentat și realist de a contribui la activitatea consiliului și respectarea de către elevii candidați a cerințelor stipulate în Regulamentul de constituire și funcționare a CNE ÎP, aprobat de Ministerul Educației.
Consiliul Național al Elevilor din învățământul profesional secundar și postsecundar a fost creat de Ministerul Educației la începutul anului trecut de studii. Consiliul reprezintă o platformă prin care elevii pot participa la luarea deciziilor referitor la toate aspectele vieții școlare, precum și un mecanism prin care conducerea ministerului consultă opinia lor în elaborarea politicilor educaționale.
Membrii CNE sunt aleşi pentru un an şcolar şi doar pentru un singur mandat. Aceștia se convoacă trimestrial, în timpul vacanţelor, pentru a discuta cu angajaţii şi conducerea Ministerului Educației, precum și cu reprezentanții altor structuri de stat despre problemele care îi preocupă, în special cele ce țin de calitatea educației.
Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului și Fundația LED susțin activitatea CNE pentru a asigura dreptul la opinie și libera exprimare a elevilor din colegii și școli profesionale.
Primul atelier de lucru al CNE din colegii și școli profesionale va avea loc în perioada 17-19 septembrie 2015 la Chișinău și va fi facilitat de experții Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC).
Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova
CIDDC este o organizaţie nonguvernamentală, fondată în anul 1999. Toate programele pe care le elaborează şi le implementează sunt bazate pe cercetări şi drepturile copilului. CIDDC lucrează pentru a se asigura că atât copiii, cât şi adulţii deţin cunoştinţe despre drepturile copilului şi ştiu cum să le folosească.
Iată lista acestora: