În seara de 9 iunie, Generator Hub a găzduit un eveniment deosebit, organizat cu scopul de a cunoaște oameni noi din industria IT și nu doar.
Astfel, cele aproximativ 50 de persoane ce s-au înregistrat în prealabil au avut parte de o seară colorată în discuții. Evenimentul s-a desfășurat după formatul speed dating – participanții au fost divizați în câteva rânduri față în față pentru a avea înaintea sa un partener de discuții. La fiecare 4 minute, partenerii de discuții se schimbau, lăsând în urmă conversații interesante, cognitive sau, uneori, șocante.
Echipa #diez a reușit să facă cunoștință cu o mulțime de oameni interesanți. A fost uimitor faptul că la eveniment au participat nu doar specialiști cu experiență, dar și elevi care au hotărât să frecventeze acest gen de evenimente pentru a afla mai multe despre posibilele viitoare specialități de studiu. „Este o oportunitate utilă de a afla mai multe despre anumite specialități și chiar de a obține sfaturi despre ce aș putea face în viitor”, spune un tânăr de clasa a XI-a, Victor Grosu, elev al liceului „Spiru Haret”.
Și echipa #diez a reușit să facă cunoștință cu un project manager care se ocupă de organizarea unor asemenea evenimente ca Science Slam Moldova, cu reprezentantul unei companii care se află deja peste 10 ani pe piață și creează dispozitive inteligente pentru casa ta, dispozitive care pot fi dirijate la distanță prin intermediul unei aplicații pe telefon. De asemenea, foștii participanți ai bine-cunoscutului eveniment de IT și antreprenoriat Startup Weekend Moldova au venit să cunoască lume nouă.
Evenimentul a durat circa două ore și a primit un feedback pozitiv din partea participanților, deși unele sugestii au fost ca să fie rândurile nu într-atât de înghesuite. Sergiu Nikro, unul din organizatorii evenimentului, a rămas mulțumit de această primă ediție și a menționat că va organiza cu mare plăcere și altele, luând în considerare feedbackul actual.
Amintim că evenimentul dat a avut ca scop stabilirea legăturilor între participanții ce sunt în căutarea unei persoane care le-ar corespunde sub aspect de comunicare în IT și nu doar, ar vorbi aceeași limbă și ar fi gata de o colaborare și aceste persoane. Moderatorul evenimentului a fost Marina Cucer, cea care i-a ajutat pe participanți de nenumărate ori să-și găsească un partener de discuții și a avut grijă ca evenimentul să decurgă eficient.
PC: Generator Hub/ Valeriu Istrati