Tânărul american Matthew Hundemann a petrecut ultimii trei ani din viața sa în Republica Moldova. Pe lângă faptul că o consideră o țară cu viitor frumos, el își dorește să participe la edificarea mai bună a acestuia. Ca orice persoană, Matthew întâlnește dificultăți, însă nu încetează să spere că va putea rămâne în țară pentru ca să-i inspire pe ceilalți prin exemplul său.
Echipa #diez a discutat cu Matthew despre viața sa de voluntar în Moldova, de ce această țară mică îi este pe plac și cum ar putea acesta contribui la viitorul țării.
Matthew, povestește-ne un pic despre viața ta în Republica Moldova și cum ai ajuns să locuiești aici?
Mă aflu în Republica Moldova deja de aproape trei ani. Doi ani și jumătate i-am petrecut în calitate de voluntar Peace Corps la Hâncești, implicându-mă în diferite proiecte destinate organizațiilor non-guvernamentale, apoi m-am mutat la Chișinău, ajutând o organizație să organizeze eveniment de fundraising, aveam grijă de voluntari.
Vin din New Jersey, orașul Sayreville, localitatea celor din Bon Jovi. Am un master în Științe Sociale orientate spre managementul non-profit. Atunci când am aplicat pentru Peace Corps, nu știam că voi veni anume în Moldova. Atunci când primisem invitația, eu deja știam foarte multe despre țară, întrucât cu doi ani înainte locuisem în România și am auzit de Zdob și Zdub, am fost la ore predate de un profesor transnistrean, care fusese arestat că a predat în România.
Ce-ți place cel mai mult în Moldova?
Oamenii. Moldovenii, în opinia mea, sunt opusul americanilor. Americanii, la prima vedere, sunt foarte veseli și deschiși, însă când începi să vorbești cu ei, îți dai seama că îți va lua mult timp până vei afla starea interioară a unuia dintre ei. Cu moldovenii e absolut invers. Majoritatea au fețele mai triste, mai sumbre cumva, însă discuțiile cu ei sunt foarte deschise și poți afla multe despre starea lor, familiile, tradițiile.
Ce diferențe ai observat călătorind și locuind în anumite regiuni din țară?
Ei bine, nu am locuit niciodată într-un sat, însă din ceea ce am văzut, există un foarte mare contrast între sate și orașe, chiar dacă iei un sat obișnuit și Chișinăul. Contrastele sunt foarte puternice. Orașul de unde vin eu se aseamănă foarte mult cu capitala Moldovei și e aproape identic cu Hânceștiul.
Cum ai descrie viața ta de voluntar în Moldova?
A avut suișurile și coborâșurile sale. Ceea ce îmi plăcea cel mai mult era să aud cum oamenii îmi spuneau că le sunt un exemplu pentru inspirație. Cunosc foarte bine că moldovenii sunt pesimiști la capitolul viitor, dar eu am o imagine foarte pozitivă și optimistă despre viitorul Moldovei.
La ce proiecte ai lucrat în țară?
Cea mai mare parte a timpului o lucram și petreceam la Consiliul Raional Hâncești, ajutând la găsirea și colectarea fondurilor pentru a restaura o clădire istorică, am creat un blog al proiectului, am tradus toată informația necesară în engleză, am avut grijă de gestionarea blogului și paginii de Facebook a proiectului.
După trei ani de trai în Moldova, ai început să vorbești româna?
Desigur că o vorbesc. O vorbesc ca un copil. La început mi-a fost ușor să o învăț, întrucât studiasem înainte spaniola timp de 5 ani. Însă când am ajuns să studiez mai multă gramatică, am înțeles că nu pot trece ușor de ea. Eu înțeleg gramatică română când o aud în discuții, când o citesc, dar când vine vorba să o pun în practică, e mai problematic.
De ce îți dorești atât de mult să rămâi în Moldova?
Vreau să rămân, pentru că văd un viitor bun al țării și mi-ar plăcea să fiu una din persoanele ce ajută la edificarea acestuia.
Prin ce dificultăți treci acum, locuind în Moldova?
Cea mai mare dificultate a mea este să-mi găsesc un loc de muncă, pentru ca să am o sursă de venit. De asemenea, mai este și factorul uman, de la care deseori aud că tot ce fac pentru Moldova nu va conta niciodată, întrucât oamenii nu pot vedea un viitor strălucit. Astfel, mi-ar plăcea să colaborez cu oamenii care văd o ieșire din provocarea prin care trece țara.
Dacă ai avea oportunitatea să te angajezi acum, ce ai putea oferi potențialului tău angajator?
La fiecare loc de muncă pe care l-am avut am fost antrenat să învăț un rol. Învăț ușor subiecte noi. Sunt deschis aproape fiecărei propuneri de lucru, deși nu mi-ar plăcea, spre exemplu, să lucrez într-un call center.
Ce le-ai ura tinerilor, viitorilor și actualilor voluntari?
Să fie puternici și să vadă valoare în ceea ce fac. Schimbarea necesită timp, însă este nevoie de lucru asupra scopurilor de lungă durată.
Echipa #diez îi urează succes lui Matthew în realizarea scopurilor sale.
