Duminică, 17 mai, a luat sfârșit cel de-al XXVI-lea campionat de Jocuri Intelectuale, primăvara 2015. În acest campionat au participat peste 80 echipe din Chișinău, Anenii Noi, București, Cluj, Timișoara, Praga și Lyon.
Câștigătoarea campionatului din Chișinău a devenit echipa Asachi.
Campionatul, tradițional, sfârșește cu maratonul jocurilor intelectuale, unde toate echipele din orice grupă valorică, oraș sau țară pot participa, astfel desemnându-se și câștigătoarea maratonului organizat de echipele 10 lei, Busuioc, Zebra și Alunecarea freudiană, la care au participat 37 de echipe.
Astfel, duminică s-au jucat 50 de întrebări, iar câștigătoarea maratonului a devenit echipa L.A.R.E.M.E.
Echipele care au promovat în superligă pentru sezonul XXVII, toamna 2015 sunt:
Echipa Moon Power, câștigătoare a Ligii A
Echipa SER, câștigătoare a Ligii B
Echipa Pokerface, câștigătoare a Ligii C
Echipele Zeii CUC-ului, Prințese și Supermăni, Vegas, FloMaster Yoda, Legiuitorii și Brainstorm au promovat în Ligi.
Cea mai bună tânără echipă de la Maraton a fost Phi.
Jocul „Ce? Unde? Când?” (CUC) constituie principala activitate a membrilor Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale (în continuare CMJI).
La jocul „Ce? Unde? Când?” participă echipe formate din câte 6 jucători, care trebuie să răspundă la întrebări de inteligență, logică, erudiție, perspicacitate. Întrebările sunt citite de către un prezentator pentru toate echipele concurente simultan.
Campionatul se desfășoară de două ori pe an, toamna și primăvara. La finele Campionatului se stabilește Campioana Clubului. În Campionat, echipele sunt împărțite în trei niveluri valorice – Diviziile (nivelul III), Ligile (nivelul II) și Superliga (nivelul I).
Despre cum puteți să vă înregistrați sau mai multe detalii despre Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale vedeți aici: cuc.md.