A fost dat în exploatare primul segment de cale ferată cu ecartament european

image
Foto:Lansarea segemtului de cale ferata cu ecartament european PC: MTID

A fost dat în exploatare primul segment de cale ferată cu ecartament european din Republica Moldova. Acesta va asigura conexiunea pe cale ferată a Portului Internaţional Giurgiuleşti şi comunitatea europeană la frontiera cu România.

De asemenea, a fost repusă în exploatare, după reconstrucţie, linia de cale ferată Giurgiuleşti-Cahul, după ce în iunie 2012 circulaţia pe acest tronson a fost sistată din cauza avarierii pe unele porţiuni, transmite IPN.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor va lansa, până la sfârşitul lunii septembrie, două curse de trenuri pentru pasageri – Basarabeasca-Cahul şi Giurgiuleşti-Cahul, iar până la sfârşitul anului va fi lansată cursa de pasageri pe ecartamentul european Giurgiuleşti-Galaţi.

Din anul viitor se deschide cursa de pasageri Cahul-Giurgiuleşti-Galaţi, dar trenul se va deplasa pe cale ferată largă. De asemenea, autorităţile îşi propun să dezvolte şi ramura de transportare a mărfurilor pe aceste curse.

Anterior în Moldova au mai fost tronsoane cu ecartament european, dar ultimul a fost dezasamblat în anul 1996.

Taguri: #cahul
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *