Trupa VERIGA a revenit cu succes pe arena rockul moldovenesc în cadrul unui concert cu o denumire sugestivă – Back To The Rock Machine. Băieții și-au făcut pentru prima dată apariția pe scenă în noua componență, după ce anterior doi membri au părăsit trupa.
Cele 9 luni de pauză creativă se pare că le-au priit foarte bine tinerilor. Aceștia au urcat ieri, 7 mai, pe scena de la Tipografia 5 cu un repertoriu nou nouț, format din 10 piese, cu schimbări majore de stil muzical, dar și alături de cei doi membri noi ai formației – chitaristul Iulian Dubrovschi și solistul Călin Manole. Tinerii muzicanți au venit și cu o surpriză pentru public – un videoclip la single-ul The Marks, filmat de tânăra regizoare Lucia Lupu.
Pentru Călin, vocalistul formației, primul concert a fost foarte emoționant. „Acest concert, pe lângă o concentrare puternică de emoții, a fost o confirmare în plus că eu sunt VERIGA. Am simțit publicul și sunt fericit că ei m-au acceptat cu căldură, fiind unul din membrii noi. Cred că cel mai frumos moment a fost când am ieșit la bis și oamenii îngânau piesa împreună cu noi, auzind-o pentru prima dată. La un moment dat, am pierdut noțiunea de timp și când am ieșit de pe scenă am întrebat cât a durat, ceea ce înseamnă că noi și publicul am fost autentici, sinceri și ne-am rupt, uitând de toate”, mărturisește tânărul interpret.
Trupa Veriga este formată din cinci tineri rebeli și entuziaști:
Roman Bălţeanu – basistul formației,
Călin Manole – solistul,
Xenia Zavtur – toboșarul,
Iulian Dubrovschi – chitaristul,
Lucian Ciubotaru – pianistul.
Un interviu mai amplu despre noii membri, dar și despre planurile pentru viitorul apropiat ale trupei VERIGA, poți citi în acest interviu.