Trei minori din Căușeni au răpit un automobil pentru a se plimba

furt_1366711522_76402700
Foto:PC: Publika.md

La 15 aprilie curent, în jurul orei 01:00, polițiștii au fost anunțați, precum că, din curtea unei case din orașul Căușeni, a fost răpit un „Vaz 2106”, de către persoane necunoscute. Forțele de ordine au reușit să rețină în scurt timp trei minori cu vârstele de 15 – 17 ani, domiciliați în orașul Căușeni.

În cadrul audierilor, minorii și-au recunoscut vina, mărturisind că au avut intenția de a se plimba cu automobilul respectiv, după care urmau să-l întoarcă proprietarului. Minorii au fost escortați la Inspectoratul de Poliție din Căușeni pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea unei măsuri legale.

Inspectoratul Național de Patrulare recomandă conducătorilor auto să își parcheze automobilele în siguranță și mereu încuiate, iar părinții să-și supravegheze copiii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine