Joi, în holul Parlamentului, va avea loc o expoziție de caritate

1508542_708351679189939_1369765143_n
Foto:PC: Facebook.com/RepublicaMoldovaUE

Zeci de copii și tineri de la centrele comunitare din Chișinău vor expune lucrările confecționate de ei: obiecte de artizanat cu tematică pascală, picturi, goblenuri etc. Expoziția va fi organizată joi, 9 aprilie 2015, începând cu ora 09.00, în holul Legislativului și va fi vizitată de deputați și funcționari din Secretariatul Parlamentului.

Copiii vor efectua și un tur ghidat al Parlamentului, vor asista la ședința plenară și vor lua prânzul în incinta Parlamentului.

„În ajunul sărbătorilor pascale, vin cu apelul de a mobiliza întregul corp de deputați la o acțiune caritabilă, cu un scop nobil – de susținere și încurajare a celor mai triști ca noi. Vă îndemn să nu uităm de copiii impuși de soartă să-și petreacă copilăria în orfelinate, dar și de persoanele în etate care își alină singurătatea în azilurile de bătrâni și să încercăm să le mângâiem sufletele solitare. Ajutându-i pe alții, ne ajutăm pe noi înșine!”, se menționează în apelul adresat deputaților de Speakerul Andrian Candu.

Totodată, Președintele Parlamentului i-a îndemnat pe deputați să doneze bani pentru a ajuta persoanele defavorizate de la Centrul republican de reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii şi războiului din satul Cocieri, raionul Dubăsari. Parlamentul va dona instituției tehnică de uz casnic și produse alimentare, iar Speakerul Andrian Candu a transferat pe contul centrului salariul său pe o lună.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine