(doc) Premierul Gaburici la Facultate: A promovat examenele de licență cu nota 7,66

gaburici-chiril-2
Foto:PC: Curentul.md

Chiril Gaburici, actualul Premier al Republicii Moldova, nu a fost un student „strălucit”. Acesta a luat preponderent note de 6 și 7 când și-a făcut studiile la Universitatea Slavonă din Chișinău. Premierul este licențiat în Economie, specialitatea Management, la universitatea menționată.

Premierul și-a făcut studiile la fără frecvență la Facultatea de Economie a Universității Slavone, specialitatea Marketing și Management. Potrivit actelor, reușita Premierului oscila între note de 6 și 7, iar la practica de licență a primit nota 9. De asemenea, acesta a luat, la cele două examene de licență, note de 7, iar la teza de licență Gaburici a obținut nota 9, promovând examenele de licență cu nota 7,66. Foarte straniu însă e faptul că notele din matricolă au aceeași semnătură la toate obiectele pe toată perioada studiilor.

Reamintim că, Chiril Gaburici s-a înmatriculat la Academia de Studii Economice pe 8 august 1995 la specialitatea Relații Economice Internaționale, studii cu finanțare de la bugetul de stat și a fost exmatriculat la 11 decembrie 1997 pe motiv că a plecat la muncă peste hotare și nu s-a prezentat la ore.

Abia peste trei ani, pe 20 septembrie 2000, Gaburici s-a restabilit la studii cu frecvență redusă la Universitatea Slavonă, în anul III, specialitatea Marketing și Management, cu condiția susținerii diferențelor de program. Acesta a luat diploma de licență de la Universitatea Slavonă tocmai peste 4 ani, în anul 2004.

Vedeți actele de studii ale premierului Chiril Gaburici la Universitatea Slavonă publicate de site-ul deschide.md:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine