Burse de studii sunt oferite studenților din Moldova pentru a studia în Estonia la Universitatea din Tartu. Tinerii sunt invitați să aplice pentru cursuri de masterat în diverse domenii.
Bursele sunt oferite de către Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei. Programul de studii va dura doi ani și se va desfășura în limba engleză. Printre domeniile din pare puteți să alegeți se găsesc: științe, democrație și guvernare, relații internaționale, studii europene, filozofie, economie și altele. Lista completă de specialități o puteți găsi aici.
Oportunitatea se adresează studenților din Ucraina, Georgia, Armenia, Moldova, Belarus, Azerbaidjan și Afganistan. Pentru a câștiga bursa, candidații trebuie să aibă rezultate academice foarte bune.
Bursa acoperă taxa de studii pentru perioada de doi ani și cuprinde și o indemnizație lunară de 400 de euro lunar.
Deși cerințe specifice pot fi necesare în dependență de domeniul pentru care aplici, cele standarde sunt:
# CV-ul. Vezi aici modelul recomandat de către organizatori;
# Scrisoare de recomandare de la un profesor sau de la angajatorul actual.
Data limită de trimitere a documentelor este 16 aprilie, 2015.
Persoană de contact:
Kaija Murasov, stundentă la Universitatea din Tartu
e-mail: kaija.murasov@ut.ee
Detalii despre cursuri aflați pe site-ul oficial.