„Problemele studenților din Moldova. Cauze și soluții” vor fi discutate în cadrul unei conferințe

poza conferinta
Foto:PC: Tinerii Moldovei

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei organizează conferința „Problemele studenților din Republica Moldova. Cauze și soluții”. Evenimentul va avea loc vineri, 6 martie 2015, începând cu ora 12:00, în Sala Mică a Senatului, sala 212, din cadrul ULIM.

Scopul dezbaterii este de a analiza împreună cu studenții, reprezentanții universităților și autorităților centrale de profil câteva probleme arzătoare din mediul academic și studențesc. Temele de discuție ale dezbaterii au fost selectate în urma unui sondaj aplicat de organizatori în universități, cu scopul de a afla care sunt principalele probleme cu care se confruntă studenții. Sondajul a fost efectuat în colaborare cu Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene, iar concluziile studiului vor fi date publicității în deschiderea evenimentului.

Temele care vor fi dezbătute în cadrul conferinței:
# Sondajul de opinie privind nevoile actuale ale studenților din Republica Moldova;
# Condițiile de studiu (sălile de curs, mobilierul, laboratoarele de practică, echipamentul tehnic, suportul didactic, metode de evaluare etc);
# Condițiile de trai (numărul de locuri acordate studenților în cămin, condițiile de trai din cămine, cuantumul burselor etc);
# Corupția din instituțiile de învățământ superior;
# Noul Cod al Educației;
# Facilitățile oferite studenților;
# Libertatea de exprimare și accesul neîngrădit la informație al studenților;
# Propuneri pentru rezolvarea problemelor identificate.

La conferință vor fi prezenți liderii Mișcării Studențești din Republica Moldova, delegații ale Ministerelor Educației și Culturii, rectorii/prorectorii principalelor universități din republică, dar și invitați de onoare din mediul academic din România.

Tinerii Moldovei, în calitate de organizație legal constituită, printre obiectivele de bază ale căreia se regăsește apărarea drepturilor studenților, tinde să reprezinte o punte de legătură dintre studenți și profesori, conducerile universităților, dar și a Guvernului. Din acest motiv, își asumă demersul de reformare a sistemului educațional din Republica Moldova, iar evenimentul de vineri este primul pas în acest sens.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine