Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova (CTJM) lansează Recensământul Presei Tinerilor. Pe parcursul a trei luni, va fi studiată și analizată situația mass-mediei tinerilor din 32 de raioane ale țării, UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană, din perioada 2012 – 2014.
Studiul este realizat periodic de către CTJM și are drept scop identificarea principalelor caracteristici și domenii prioritare în dezvoltarea mass-mediei tinerilor, evaluarea cantitativă și calitativă a presei tinerilor și determinarea problemelor cu care se confruntă tinerii jurnaliști în activitățile lor.
Instrumentele de colectare a informațiilor, ce vor fi utilizate pe parcursul Recensământului includ: chestionare, interviuri şi trei focus grupuri. Datele vor fi colectate telefonic, prin intermediul e-mailului și al chestionarelor, iar rezultatele vor fi analizate de către doi specialiști în domeniu.
Proiectul se va încheia în luna mai, când rezultatele Recensământului vor fi prezentate publicului larg, fiind publicate și pe pagina web a organizației și a partenerilor media. Datele colectate vor facilita crearea Strategiei de Dezvoltare a Presei Tinerilor, ce urmează să fie implementată în perioada 2015 – 2018 de către Centrul Tânărului Jurnalist, pentru susținerea, dezvoltarea și consolidarea rețelei presei tinerilor.
Centrului Tânărului Jurnalist din Moldova are peste 10 ani de experiență în dezvoltarea mass-mediei tinerilor din Republica Moldova și este prima organizație de presă de tineret care încurajează jurnaliștii să realizeze produse mediatice calitative, oferă instruire teoretică și practică și facilitează schimbul de informații și experiență dintre tinerii jurnaliști. Prin intermediul Recensământului Presei Tinerilor, CTJM va contribui la crearea unei rețele naționale calitative a presei tinerilor.