Ajută sistemul educațional! Ministerul Educației este în căutare de stagiari

IMG_0653
Foto:Ministerul Educației caută stagiari!

Ești student, vrei un stagiu de practică eficient, interesant, la care să acumulezi un bagaj important de cunoștințe practice și unde să poți crește calitățile creative, analitice, să-ți dezvolți aptitudinile profesionale și să participi la e-Transformarea Guvernării În Republica Moldova? Atunci echipa Ministerului Educației te așteaptă în echipa sa.

Centrul de Guvernare Electronică(CGE) și Ministerul Educației propune 3 stagii de practică în domeniul e-Tranformării Guvernării pentru studenții la licență.

 

Research Analyst

Scopul stagierii: Stagiarul va dezvolta baza de date a arhivelor instituțiilor de învățământ din țară. În colaborare cu Direcția e-Transformare și informatizare și Arhiva Ministerului Educației, stagiarul va elabora nomenclatorul digital al denumirilor tuturor instituțiilor de învățământ din Republică și va încerca să realizeze evidența arhivelor deținute de către acestea.

Realizarea acestor sarcini va permite digitalizarea serviciului de autentificare și echivalare a actelor de studii.

Activități de bază:
1. Elaborarea unui plan de acțiuni cu privire la maparea arhivelor
2. Digitizarea informației deținute de către Arhiva Ministerului
3. Contactarea instituțiilor de învățământ și colectarea datelor de la acestea

Calificări stagiar:
# Student la licență
# Cunoștințe bune de limba română
# Cunoștințe de bază în Excel
# Orar flexibil: 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, 1-2 luni

 

Data analyst

Scopul stagierii: Ministerul Educației în contextul inițiativei globale de deschidere a datelor guvernamentale își propune publicarea datelor deținute referitor la învățământul preuniversitar.

Activități de bază:
1. Configurarea rapoartelor pentru exportarea datelor din baza de date a Ministerului Educației

Calificări:
# Student la licență
# Cunoștințe bune de limba română
# Abilități bune în Excel
# Abilități avansate în Acces
# Orar flexibil: 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, 2-4 săptămâni, 2-4 săptămâni

 

Public Services Reingineer

Responsabiliăți: Reingineria serviciului de transfer școlar în baza metodologiei Design Thinking și a ghidului de reinginerie elaborat de către Cancelaria de Stat. Scopul reingineriei este optimizarea cheltuielilor de prestare a serviciului suportate atât de către Ministerul Educației cât și de către beneficiarii serviciului.

Direcția e-Transformare și Informatizare va oferi suport metodologic stagiarului.

Activități de bază
1. Elaborarea unui plan de acțiuni cu privire la reingineria serviciului
2. Analiza serviciului din perspectiva clientului (focus grupuri, interviuri cu beneficiarii, estimarea costurilor suportate de către aceștia)
3. Analiza serviciului din perspectiva funcționarilor Ministerului ( interviuri, evaluarea cheltuielilor, cartografierea procesului de elaborare a serviciului)
4. Elaborarea caietului de reinginerie a serviciului
5. Orar flexibil: 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, 1-2 luni

Calificări
# Student la licență
# Cunoștințe bune de limba română
# Abilități bune Microsoft Office
# Gândire analitică

Candidații vor prezenta CV-ul și o scrisoare de motivare de 200 de cuvinte, până la 20 februarie 2015 la adresa office@egov.md. Candidații selectați pentru etapa de interviu vor fi contactați.

Stagiul este pe bază de voluntariat, dar oferă oportunități de dezvoltare și creștere profesională, și activitate într-un mediu cu oameni tineri și profesioniști. Acest stagiu nu garantează angajare la Centrul de E-Guvernare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine