Mai mulți tineri din Chișinău au ajuns pe mâna poliției chiar de Ziua Îndrăgostiților

img_0331
Foto:Poliția a reținut mai multe persoane pentru consum și păstrare de droguri

La 14 februarie, angajații Inspectoratului Național de Patrulare au contracarat mai multe cazuri de consum și păstrare a substanțelor narcotice în Chișinău.

Astfel, în jurul orei 04:30, pe strada Dimo din Capitală, inspectorii de patrulare au stopat pentru verificări o unitate de transport care se deplasa neregulamentar. La volanul vehiculului de model „BMW”, se afla un tânăr în vârstă de 22 de ani, care se comporta suspect, fapt ce i-a determinat pe polițiști să efectueze un control mai riguros al unității de transport. Drept urmare a verificărilor, în habitaclul mașinii s-a depistat un aparat de fumat marijuana.

În aceste condiții, șoferul a fost escortat la Dispensarul republican de narcologie pentru a face testările necesare în vederea depistării stării de ebrietate narcotice.

În alt caz, în jurul orei 18:00, în sectorul Buiucani al Capitalei, polițiștii au reținut patru persoane suspecte, care s-au dovedit a fi minori, având asupra sa substanțe narcotice și un aparat de fumat marijuana.

De asemenea, în timpul patrulării străzii Nicolae Costin, inspectorii au observat patru tineri, cu vârsta cuprinsă între 14 şi respectiv 17 ani, care aveau un comportament suspect. La apariția forțelor de ordine, aceștia au încercat să fugă printre curțile blocurilor de locuit din regiunea dată. În scurt timp, suspecții au fost reținuți și supuși unui control corporal, în urma căruia, au fost depistate un aparat de fumat și un pliculeț cu masă vegetală cu miros specific de marijuană. Cei patru tineri au fost reținuți şi conduși la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru audieri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine