Școlile din Moldova vor primi mai mulți bani în anul 2015

IMG_3062
Foto:Mai mulți bani pentru școli în anul 2015

În anul curent de studii școlile vor primi mai mulți bani de la stat. Guvernul a majorat cele două componente în baza cărora se face finanțarea instituțiilor de învățământ – costul per elev și normativul pe școală.

Astfel, suma alocată per elev a crescut în anul curent până la 8.771 lei, cu 1.842 de lei mai mult, comparativ cu anul 2014. În același timp, mărimea normativului per instituție a crescut cu circa 30 de mii de lei, constituind 428.982 de mii de lei.

Ministerul Educației amintește că, începând cu luna ianuarie 2013, toate instituțiile de învățământ general sunt finanțate după o nouă formulă care presupune că școlile primesc resurse de la stat în funcție de numărul de elevi.

Formula prevede acoperirea cheltuielilor ce țin de administrarea instituției, precum și remunerarea cadrelor didactice și auxiliare, achitarea tuturor serviciilor, întreținerea instituțiilor și cheltuieli pentru dezvoltarea și îmbunătățirea bazei didactice și a celei tehnico-materiale a școlii. Noua metodologie de finanțare are drept scop echilibrarea cheltuielilor alocate pentru educație. Astfel, pentru un elev se alocă aceeași sumă de bani, indiferent de școala în care învață acesta. Totodată, formula își propune să asigure eficientizarea cheltuielilor publice și creșterea transparenței în finanțarea școlilor. În prezent, banii sunt alocați direct instituțiilor de învățământ și nu prin intermediul primăriilor, așa cum era anterior. În același timp, noua formulă de finanțare extinde autonomia școlară, astfel încât, administrațiile școlilor au posibilitatea să decidă asupra modului de utilizare a bugetului școlii, în funcție de necesități și priorități.

În ultimii doi ani, după trecerea la noua formulă de finanțare, tot mai multe instituții de învățământ general din țară au devenit gestionari ai propriilor bugete. Astfel, la sfârșitul anului 2014, circa 72% din școlile din țară (929 din 1283) activau în condiții de autogestiune. Celelalte școli sunt finanțate prin intermediul direcțiilor raionale/ municipale de învățământ.

În unele raioane, toate instituțiile au trecut la autogestiune (Hîncești, Nisporeni, Ungheni, Cantemir, Căușeni, Edineț, Glodeni, Ialoveni, Ocnița, Rezina, Taraclia și UTA Găgăuzia), în timp ce în altele, acest proces este la început de cale. Astfel, în municipiul Bălți și în raionul Briceni nu există nicio instituție în condiții de autogestiune financiară; în același timp, în municipiul Chișinău doar 23% dintre instituții își gestionează bugetul în mod independent.

De menționat că mecanismul actual de finanțare a școlilor oferă posibilitatea acumulării unui fond la nivel de raion pentru a finanța proiecte costisitoare, pe care școlile nu le pot realiza din surse proprii. Pentru crearea acestui fond, consiliul raional/ municipal poate reține până la 3% din bugetul școlilor. Anterior, APL puteau reține în acest scop până la 5%, dar, deoarece în unele localități consiliile raionale/ municipale distribuiau resursele financiare pe criterii politice, în detrimentul investițiilor în celelalte școli, în octombrie 2014, guvernul a redus acest procent, lăsând mai mulți bani la dispoziția școlii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine