(video) Un incendiu de la Strășeni a luat viața a două persoane

incendiu
Foto:PC: dse.md

Serviciul Salvatori şi Pompieri a fost alertat la ora 13.40 pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe str. Veronica Micle nr.20 din oraşul Străşeni.

Ajunşi la fața locului, pompierii au evacuat de urgenţă cinci persoane, două dintre care au decedat. În urma incendiului a murit un bărbat în vârstă de 73 de ani, proprietarul apartamentului care a luat foc şi o femeie în vîrstă de 29 de ani, de la etajul superior.

Angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale au salvat un copil în vârstă de 3 ani şi o femeie de 69 de ani, din apartamentele vecine. Ambii au fost transportaţi la spital în stare gravă.

Focul a izbucnit într-un apartament de la etajul trei al blocului locativ cu cinci etaje. De ardere a fost afectată suprafaţa locuinţei de 12 metri pătraţi. Pompierii au reuşit localizarea incendiului la ora 14.22 şi au anunţat lichidarea acestuia la ora 14.55.

Toate circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine