Doi tineri din Fălești sunt suspectați de omorul unui consătean

cms-image-000000260
Foto:PC: Ungheni Today

Doi tineri sunt suspectați de omorul unui bărbat de 49 de ani din satul Călineşti, raionul Făleşti. Cadavrul, găsit în cadrul unei gospodării, prezenta semne de moarte violentă.

La data de 5 ianuarie curent, în jurul orei 14:30, angajații Inspectoratului de poliție Fălești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o gospodărie din satul Călinești, raionul Făleşti, a fost depistat cadavrul unui bărbat.

Imediat, grupa operativă s-a deplasat la fața locului. Aici, polițiștii au depistat cadavrul proprietarului locuinței, în vârstă de 49 de ani, cu urme de violenţă în regiunea capului. Ca urmare a expertizei medico-legale, s-a stabilit că moartea victimei a survenit în urma multiplelor traumatisme în regiunea capului şi abdomenului, provocate de un obiect dur.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit, în scurt timp, să identifice și să rețină persoanele care au comis crima, care s-au dovedit a fi doi tineri de 18 ani, consăteni de-ai victimei.

Actualmente, suspecții sunt reținuți  pentru 72 de ore în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de poliție Făleşti în baza art. 166 CPP RM (Temeiurile pentru reținerea persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii). În acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 145 alin.2 Cod Penal  al RM „Omor intenţionat”. În cazul în care vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viaţă.

La moment, forțele de ordine cercetează cazul pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *